“VORBIREA de BINE” – vorbire de rău ?…
În Biblie “Vorbirea de Bine” şi “Vorbirea de Rău” sunt bine definite şi sfatul ei pentru fiecare din ele este clar, deşi uneori, din pricini de posibilitate de interpretare a limbajului luăm în interesul nostru – pe nedrept – înţelesul diferit. “Vorbirea de Bine” când înseamnă “laudă”, “linguşeală’, este exact “vorbire de rău”, iar “Vorbirea de Rău” când nu este “bârfeală”, “calomnie”, “defăimare” ci analiză şi sfat spre îndreptare, este exact “vorbire de bine”. Conştiinţa sub influenţa Duhului Sfânt şi conştienţa demnităţii umane personale să fie spre înţelegerea bună.
Despre Domnul, Evanghelia zice “… toţi Îl vorbeau de bine..” Sfatul lui Pavel către Tit este “…. să nu vorbiţi de rău pe nimeni”. Iacov de asemenea spune: “Nu vă vorbiţi de rău unii pe alţii, fraţilor”. Nici vorbă de vreo înţelegere greşită. Mesajul e clar.
“Vorbirea de Rău” – (bârfa, defăimarea) – s-a dovedit atât de rea încât ferindu-ne de ea s-ar putea să ne trezim că până şi răul îl vorbim de bine oprind orice progres care ar putea fi făcut prin analiză spre îndreptare prin sfatul Scripturii.
Mai există şi tentaţia de apreciere a “cât de bun” poate fi socotit cineva care îl “Vorbeşte de Bine” chiar şi pe cel evident şi public Rău. Faima de “om bun” îi creşte necondiţionat, dar fals. Nu e vorba de ceea ce popular se zice “Bun de Nimic”, ci de un anume fel de “bunătate”, atât de nenecesară când nu se mai ştie – a se citi – nu vrea să se mai ştie – ce este Bine şi ce este Rău.
Istoria lumii noastre nou create, a început cu o aparentă “Vorbire de Rău”: “….în ziua în care vei mânca din el VEI MURI negreşit” şi o aparentă “Vorbire de Bine”: “Hotărât că NU VEŢI MURI… şi veţi fi ca Dumnezeu”. Mai este de întrebat în această situaţie cine “Vorbea de Rău” şi cine “Vorbea de Bine”?
Cronicarul, prin slujba sa, trebuie să fie IMPARŢIAL. El nu spune despre un rege rău că a fost bun şi nici despre unul bun că a fost rău. Cel puţin, Biblia este plină de astfel de exemple. Autoritatea lui îl pune deasupra regilor în privinţa adevărului. “A făcut rău”, sau “a făcut bine”, zice el. Nu cumva cade în greşeala “laudei” sau a “defăimării”? Nici vorbă. El spune despre unul că “a făcut ce este rău” pentru ca următorul sa nu mai facă aşa, şi spune despre altul că “a făcut ce este bine” pentru ca următorul să facă tot aşa. Nici o joacă.
Cum am spus, falsificarea este veche de tot. “Proorocul mincinos”, deşi o evidenţă subliniată a sfârşitului lumii, este vechi de când proorocul adevărat, ca o anihilare a lui dacă este cu putinţă, uneori nu doar prin învăţătură diferită ci chiar şi prin număr. Ilie – unul, ai Izabelei – patru sute cincizeci. Câţiva ani mai târziu sistemul proorocesc al casei lui Ahab desfiinţat pe Carmel este refăcut şi Ahab este subjugat de alţi aproape patru sute faţă în faţă cu unul singur adevărat – Mica. Cei mulţi, într-un glas “prooroceau de BINE” zice Biblia, cel unul, după spusele lui Ahab, “nu prooroceşte decât rău”. Majoritate cum nu se mai poate. Dacă ar fi să se voteze civilizat prin ridicare de mână sau şi mai civilizat şi democratic, prin vot secret, discuţia ar fi încheiată. Lăsăm de o parte că şeful celor aproape patru sute avea şi “două coarne” propovăduitoare.
Imaginea apocaliptică a lumii, prezintă o “împărăteasă” care se vorbeşte pe sine “de BINE”. “Şed ca împărăteasă, nu sunt văduvă şi nu voi şti ce este tânguirea”, Izabela tuturor neamurilor. Şi dacă ea se “Vorbeşte de Bine”, cine va îndrăzni dintre supuşii ei -, să o “Vorbească de Rău”?
Inepuizabil subiectul, dar pentru CÂTE CEVA, îmi trece prin minte şi actualitatea noastră ca persoană şi ca biserică.
Cumva, de la stabilirea Canonului Biblic şi de la încheierea Scrierii Profetice, şi mai ales în ultimele zile, “Vorbirea de Rău” deşi se practică în sensul ei negativ, nu se mai practică în sensul ei pozitiv. TOTUL este BINE. NIMIC RĂU. Munţi de statistici, numărări peste numărări publicate cu trâmbiţe bine alese, cântăriri peste cântăriri cu rezultate că nu mai ţin balanţele, veşti bune triumfătoare că nu mai încap în predici, lumea ne “Vorbeşte de BINE”, noi ne “Vorbim de bine”, cronicarii parcă şi-au pierdut simţul responsabilităţii şi nu ne mai găsesc greşeli. Poze, festivaluri, serbări naţionale şi mai ales internaţionale, concursuri, recorduri, premii, campioni, UNISON “ANUL DE VESELIE”, zicea cineva. Laodicea la paroxism. “Vorbirea de Rău” a dispărut în sfârşit. O fi dispărut? Nu cumva a dispărut şi “Vorbirea de Rău” cea BUNĂ?
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
