Habacuc 2, 4: “… dar CEL NEPRIHĂNIT va trăi PRIN CREDINŢĂ.”
Aproape de necrezut ca o zicere scripturistică a unuia dintre profeţii nu tocmai dintre cei mai de vază (în înţeles statistic), ascunsă parcă pe una din paginile unei cărţi mici a Bibliei (dacă se poate vorbi aşa), ar fi putut să aibă un impact atât de puternic asupra lumii întregi.
Mai întâi că pe baza ei apostolul Pavel şi-a fondat câteva din epistolele sale, şi apoi că în mod special datorită lui Martin Luther întemeietorul Protestantismului, a fost lecţia de bază a sute de milioane de fiinţe omeneşti în ultima jumătate de mileniu. Nu se pune la îndoială că e o zicere de inspiraţie divină.
Nu-mi dau seama însă cum şi de ce, de toate dăţile când am auzit vorbindu-se în legătură cu această zicere (şi nici n-am auzit că în istorie s-ar fi întâmplat altfel), formularea ei scripturistică a fost păstrată de început intactă, “cel NEPRIHĂNIT va trăi prin CREDINŢĂ”, iar concluzia de fiecare dată a fost cumva că “cel PĂCĂTOS va trăi prin CREDINŢĂ”, fără ca cineva să fie nemulţumit de acest lucru. Mă întreb ce ar fi ca în faţa unui auditoriu iniţiat în Sfintele Scripturi, cineva să-şi înceapă vorbirea anunţând textul din Habacuc 2, 4 şi să citească “cel PĂCĂTOS va trăi prin CREDINŢĂ” ca început de expunere. Desigur mulţi ar fi contrariaţi şi cu siguranţă s-ar găsi unii care să atragă atenţia vorbitorului asupra originalului, deşi nimeni nu are de zis nimic asupra înţelesului din minte care este exact acelaşi.
Dacă în loc de “cel PĂCĂTOS” ar fi ceva similar cu “cel NEPRIHĂNIT” sau oricum ceva mai apropiat de el, atunci contrastul ar trece mai neobservat şi discuţia poate nu ar mai avea loc. Dar NEPRIHĂNIT şi PĂCĂTOS sunt diametral opuse.
“Cel NEPRIHĂNIT va trăi PRIN CREDINŢĂ” rămâne şi stă aşa cum este scris. Sunt puţine opţiunile de interpretare asupra acestui text, pentru că înţelesurile se pot referi doar la “neprihănit” şi “credinţă”. Am contrastat “neprihănit” cu “păcătos” şi putem încerca doar “credinţă” cu “fapte”.
– cel NEPRIHĂNIT va trăi PRIN CREDINŢĂ
– cel PĂCĂTOS va trăi PRIN CREDINŢĂ
– cel NEPRIHĂNIT va trăi PRIN FAPTE (bune, morale)
– cel PĂCĂTOS va trăi PRIN FAPTE (bune, morale)
Este zicere de Scriptură că “El (neprihănitul) va trăi din pricina neprihănirii în care a trăit”. Ezechiel 18, 22. Ce să însemneze aceasta? Cel NEPRIHĂNIT mai are nevoie de CREDINŢĂ pentru a trăi? Nu trăieşte el prin NEPRIHĂNIREA lui? Şi la urma urmei marea întrebare este “CEL PĂCĂTOS prin CE va trăi”? Adică situaţia noastră – dacă supără pe cineva a spune a “TUTUROR” – mă restrâng la a zice a noastră a “CELOR MAI MULŢI”. Prin CE vom trăi? Răspunsul este unanim – PRIN CREDINŢĂ! Unde scrie acest lucru? Am ajuns la un punct minunat.
– “cel NEPRIHĂNIT va trăi prin CREDINŢĂ”. Cum aşa? Este un adevăr că orice fiinţă creată, îngeri neprihăniţi şi oameni păcătoşi trăiesc PRIN CREDINŢĂ? Cei mântuiţi în Împărăţie vor trăi PRIN CREDINŢĂ? Şi dacă PRIN CREDINŢĂ, va fi vorba despre CREDINŢA lor de ATUNCI sau CREDINŢA lor de ACUM? Sau şi de ACUM şi de ATUNCI? Se poate spune că Adam şi Eva până la căderea în păcat au trăit PRIN CREDINŢĂ? Dacă nu PRIN CREDINŢĂ, atunci prin CE?
La minunatul text biblic “Cel NEPRIHĂNIT va trăi prin credinţă” din Habacuc 2, 4, cititorul sau ascultătorul de invocare a lui, poate întreba “.. Prin CREDINŢĂ în CE”?, … prin CREDINŢA în CINE”? Din comentariul apostolului Pavel şi mai ales al lui Martin Luther reiese că este vorba de CREDINŢA în DOMNUL Isus Hristos şi în jertfa Sa mântuitoare. Desigur o înţelegere minunată. S-a înţeles din totdeauna acest lucru? Prin ce fel de CREDINŢĂ – Evrei 11 … pleiada de credincioşi au ascultat glasul Domnului? Cum şi în ce condiţii toate nuanţele CREDINŢEI se strâng în CREDINŢA prin care se POATE TRĂI?
Putem vorbi despre un PĂCĂTOS NEPRIHĂNIT? Mai întâi că secularii ne-ar scoate din toate enciclopediile de limbaj dacă am folosi un aşa paradox. Cum poate fi numit un PĂCĂTOS POCĂIT care îşi pune toată nădejdea lui în Domnul Isus şi se prinde cu toată CREDINŢA sa de sacrificiul suprem făcut pentru el? Prin trecutul său este un PĂCĂTOS. Prin CREDINŢA sa este un NEPRIHĂNIT? Un PĂCĂTOS POCĂIT este un PĂCĂTOS IERTAT, un PĂCĂTOS SOCOTIT NEPRIHĂNIT, juridic un NEPRIHĂNIT. În momentul acesta Domnul priveşte asupra omului şi prin adopţie îl numeşte NEPRIHĂNIT. În momentul acesta, omul priveşte la Domnul şi la ce a făcut pentru mântuirea lui şi zice “nu sunt vrednic să mă numesc NEPRIHĂNIT, eu sunt SOCOTIT NEPRIHĂNIT”. Frumoasă relaţie între Dumnezeu şi omul mântuit, înveşnicit.
Faptul că Domnul a spus prin proorocul Său că “Cel neprihănit VA TRĂI prin credinţă” şi nu a spus “cel neprihănit TRĂIEŞTE prin credinţă”, înseamnă că referirea de bază asupra “trăirii” nu este cea la trăitul de acum, prezent, de care are parte şi cel ce nu crede, sau în orice caz mai puţin la acesta, ci la ÎNVEŞNICIRE. De altfel, acesta este un principiu de EXISTENŢĂ care trebuie înţeles bine din textul în discuţie. FIINŢA CREATĂ, oricare ar fi ea, nu trăieşte PRIN SINE ci prin CREDINŢA în Dumnezeu care EXISTĂ PRIN SINE. Credinţa în DEPENDENŢA de El face TRĂIREA fiinţelor create. Viaţa omului este în Domnul şi înţelegerea aceasta a fost numită la superlativ “CREDINŢA în El”. Studiu de veşnicie.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
