POPORUL PROFEŢIEI – MOŞTENIREA PROFETICĂ.
LITERAL şi SIMBOL
VI
Toate religiile lumii fac parte din profeţie şi sunt piese istorice din desfăşurarea ei.
Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea este însă născută din CERCETAREA PROFEŢIILOR biblice, direct. Nici măcar minunatul popor valdenz care a păstrat adevărul scripturilor de-alungul celui mai întunecat timp de minciună asupra umanităţii, nu a răsărit ca un moment profetic, ci a fost purtător de lumină prin istorie. Nici măcar Marea Reformaţiune care a dus la ruperea ideologică de Biserica Romano-Catolică nu s-a considerat de resort profetic, deşi în felul ei împlinea un astfel de rol.
La 1844 a fost vorba nu doar de o îndreptare a unor învăţături strâmbate sau de aducere aminte a unora uitate, ci de CONŞTIENTIZARE prin CERCETARE a PROFEŢIEI. Ca să arăţi şi să spui că peste un an va avea loc evenimentul cel mare al tuturor timpurilor – revenirea Domnului -, cu documentaţie profetică scripturistică şi într-o fervoare cum n-a mai fost şi nu va mai fi, cu toate riscurile ce decurgeau din această proclamare, e dincolo de uman, e divin. Cumva “Doamne, noi spunem că vei veni pe 22 Octombire 1844, nu putem altfel, fie voia Ta”. Mare a fost bucuria, mare dezamăgirea, dar s-a născut POPORUL PROFEŢIEI, candelă în întunericul cel mare al ultimelor zile, şi voia Domnului s-a împlinit.
Am spus aceste lucruri nu pentru pricini de MÂNDRIE, ci de RESPONSABILITATE. Provenienţa este bună, genealogia este biblică, MOŞTENIREA este minunată, PRIVILEGIUL este întreg. Testamentul acesta de aur profetic este pentru a ne bucura de el, dar a-l pune la schimbător.
Nu cred că a fost nici în planul divin şi nici în cel al pionierilor Mişcării Advente de început, ca să ne ofere o MOŞTENIRE bogată din care să CONSUMĂM liniştiţi, ca şi cum s-au ZBĂTUT ei pentru a AVEA noi. Cred mai degrabă că este vorba de o IMPLICAŢIE pe care ne-a transmis-o odată cu MOŞTENIREA. Nu cred că este vorba de un RITUAL PROFETIC pe care ei l-au îndeplinit pentru noi, ci de punere a noastră în situaţia de conştientizare prin participare la ultimele SECVENŢE PROFETICE care au mai rămas de desfăşurat.
Pare ciudat cum celelalte religii preţuiesc MOŞTENIREA lor chiar dacă ea se compune uneori din tradiţii şi o transmit mai departe cu credincioşie testamentară, în timp ce noi punem semn de întrebare asupra testamentului moştenit. Testamentul de învăţătură al Bisericii Adventiste de Ziua a Şaptea este Sfânta Scriptură. Nu se scoate din el nimic pentru a-i ştirbi integritatea, nu se adaugă la el nimic pentru a-i deforma înţelesul. Documentul ei de naştere este PROFEŢIA. Tare greu şi încurcat ni se mai pare acest cuvânt, acest domeniu biblic. Nu ne place clauza testamentară “cercetaţi profeţiile, Daniel şi Apocalipsa căci multă lumină mai este de descoperit”, şi ne acoperim motivaţional cu scoaterea din contextul înţelegerii a unor afirmaţii de felul “profeţiile s-au terminat la 1789 şi 1844″. Unele s-au terminat, altele sunt, şi altele se grăbesc să vină.
Simt acum că limbajul de care dispun nu-mi este suficient a spune ce gândesc şi poate fi înţeles greşit, dar dumneavoastră să nu vă lăsaţi influenţaţi negativ de neputinţa exprimării mele.
Prin definiţie, un TESTAMENT ce cuprinde o MOŞTENIRE, materială sau ideologică, este SIGILAT. Rămâne aşa. TESTAMENTUL PROFETIC lăsat moştenire Bisericii Advente, este NESIGILAT. Nu în sensul că i se poate compromite înţelesul profetic ci în sensul că i se poate îmbogăţi, mai ales că testamentarii au spus acest lucru, ne-au îndemnat să facem aceasta.
Urât zis, dar nu găsesc altceva mai bun – a aduce la zi înţelegerea profeţiilor – mi se pare o respectare a testamentului cercetătorilor de profeţii de la 1844. Imaginile Apocalipsei intră sub o lumină mult mai mare acum decât două sute de ani în urmă. Lăcustele din Apocalipsa 9, care “aveau nişte cozi ca de scorpii, cu bolduri şi în ele aveau puterea ca să vatăme pe oameni…”, înţeles atunci “caii arabi care purtau monezi în cozile lor”, n-ar putea fi înţelese acum ca rachetele de război? Apocalipsa 9, 16: “Oştirea lor era în număr de douăzeci de mii de ori zece mii de călăreţi; le-am auzit numărul”. Acest număr poate fi aplicat armatei lui Odoacru sau altei căpetenii de oşti numai în chip simbolic (şi dacă aşa, cum), pentru că literal, două sute de milioane de luptători nu pot fi avuţi în vedere decât acum, după ultimul război mondial, iar sublinierea “le-am auzit numărul” duce la o astfel de referire.
Peisajul profetic de astăzi confirmă în detaliu ceea ce ne-a fost dat moştenire în principiu. Găsim în TESTAMENTUL de care vorbim, în embrion, tot ceea ce privim acum. Frământările specifice din lume, natura revoltată împotriva omului care i-a ultragiat legile, tehnica ce ne împinge spre situaţii globale imprevizibile, înseamnă pentru poporul profetic, profeţia la zi, ba chiar profeţia la ziua de mâine. Peceţi, trâmbiţe, glasuri de tunete oprite, plăgi una după alta şi “s-a isprăvit, care înseamnă “va începe”.
Benone Burtescu (dburtescu@aol.com)
