Uneori, pe scena vieţii, mari actori suportă greul
Şi cu trudă şi migală conturează curcubeul…
Nu se tem de insomnie şi nici de înverşunare…
Calm, forează-n sol de inimi, pentru a găsi izvoare…
Sprijiniţi pe adevăruri şi pe ramuri de cuvinte
În biblioteci de suflet aşează învăţăminte
Ca discipolul să-nveţe, ca discipolul să ştie,
Cum să scoată din cenuşă, strop curat de apă vie!
Truda e cu mult mai mare şi poate cu mult mai dură
Dacă cel chemat să ştie, are-n componenţă, zgură…
Cu răbdare de maestru, şi cu mare iscusinţă,
Înţeleptul se strecoară către marea biruinţă…
Uneori, în scena vieţii, am simţit actorii mei,
Şlefuind înţelepciunea obţinută din idei…
Am simţit dalta iubirii cioplind latura finită,
Să pot deveni sintagmă într-o frază inedită…
Astăzi mă încearcă ochiul cu „invenţii” care curg
Dinspre răsăritul vieţii către marele amurg…
Şi când simt cum mă apropii de râvnitul ideal,
Parcă inima se sparge ca o vază de cristal.
Mulţumirile-mi sunt albe dar mici şi neînsemnate…
Florile sunt prea plăpânde, lacrimile prea sărate…
Dar dincolo de elogii, vă las pentru amintire,
Un buchet de psalmi simbolici ce grăiesc despre iubire.
Pentru clipele trăite, consumate cu folos,
Binecuvântări eterne, din prea bun şi prea frumos…
Cerul să vă poarte-n palme ca pe-o vie nestemată
Vă iubesc… Vă am în suflet… N-am să vă uit niciodată!…
Cu preţuire,
DAL’X jercan 2010
