22
Views

SEMNELE  SFARSITULUI          MATEI  24

Christosi mincinosi. Razboaie. Cutremure de pamant. Foamete si ciumi. Persecutii. Inmultirea faradelegii. Evanghelia propovaduita in toata lumea. 

       ,,Cand veti vedea toate aceste lucruri, sa stiti ca Fiul Omului este aproape, este chiar la usi”

                     Semnele saptamanii 11 Februarie 2010

Va fi pace, sau razboi? Iranul s-a autodeclarat stat nuclear. Presedintele iranian, Mahmud Ahmadinejad, a declarat ca tara sa a devenit stat nuclear. La doua zile de la demararea procesului de imbogatire a uraniului la 20%, Iranul dispunde de prima sa cantitate de aceasta substanta, a anuntat presedintele Republicii Islamice, in fata a sute de mii de sustinatori. Acestia s-au adunat in capitala iraniana pentru manifestarile organizate cu ocazia celei de-a 31-a aniversari a revolutiei islamice. Alaturi de simpatizantii guvernamentali, s-au strans si mii de protestatari, sustinatori ai liderului opozitiei, Mir Hussein Mussawi. Siteurile de Internet ale opozitiei de la Teheran sustin ca fortele de ordine au folosit gaze lacrimogene si armele din dotare impotriva demonstrantilor anti-guvernamentali. Lideri importanti ai opozitiei, Mehdi Karubi si fostul presedinte iranian, Mohammed Chatami, au fost atacati de sustinatorii regimului, dar au scapat nevatamati. Autoritatile de la Teheran au interzis presei straine sa acopere defilarile, jurnalistii fiind obligati sa stea intr-o tribuna oficiala din piata Azadi, pentru a asculta discursul presedintelui Ahmadinejad.

Rusia critica Iranul. Rusia a criticat marti Iranul, dupa ce aceasta tara a inceput sa imbogateasca pe cont propriu uraniu la nivelul de 20%. Decizia Teheranului submineaza imaginea acestei tari si ii scade sinceritatea in discutiile internationale privind programul sau nuclear, se precizeaza intr-un comunicat al Ministerului de Externe de la Moscova. Autoritatile ruse considera ca hotararea Iranului de a imbogati uraniu la un nivel mai ridicat reprezinta o incalcare clara a rezolutiilor Natiunilor Unite.

Iranul a inaugurat doua linii de productie de drone. Ministrul iranian al apararii, generalul Ahmad Vahidi, a inaugurat luni doua linii de productie de drone ale unei companii aeronautice ce depinde de ministerul sau, relateaza agentia FARS, citata de AFP. ,,Aceste drone sunt capabile sa desfasoare operatiuni de supraveghere, detectare si chiar atac cu o mare precizie”, a afirmat FARS. Agentia nu a furnizat detalii despre cele doua aparate fara pilot, numite ,,Raad” si ,,Nazir”. De mai multe zile, oficialii militari iranieni au anuntat o serie de progrese tehnologice si noi tipuri de arme ale Iranului, care marcheaza joi 31 de ani de la revolutia islamica.

Ambasada Italiei la Teheran, atacata de militii pro-guvernamentale. Militiile iraniene religioase Basij, sustinatoare ale regimului totalitar de la Teheran, au incercat sa atace ambasada Italiei din capitala iraniana. Potrivit ministrului italian de externe, Franco Frattini, in jur de 100 de membri ai militiilor Basij, imbracati in civil, au incercat sa ia cu asalt ambasada Italiei la Teheran. Atacatorii strigau ,,Moarte Italiei” si ,,Moarte lui Berlusconi”, a precizat seful diplomatiei de la Roma. Frattini a furnizat aceste informatii in timpul unei audieri in Senatul italian pe marginea situatiei din Iran.

Iranul bruiaza Deutsche Welle.  Presedintele – director general al postului de radio si televiziune Deutsche Welle, Erik Bettermann, protesteaza fata de noile bruiaje comise de Iran si fata de incalcarea libertatii presei si de opinie de catre autoritatile de la Teheran. Emisia programului de televiziune al Deutsche Welle prin satelitul Hotbird 8 a fost bruiata din nou prin semnale emise din Iran, dupa incidente similare in decembrie 2009. Erik Bettermann a trimis o scrisoare de protest ambasadorului iranian la Berlin, in care a semnalat ca nu doar emisia TV ci si cea a postului de radio DW, precum si oferta editoriala publicata pe siteul institutiei mass-media, au avut de suferit in urma cenzurii exercitate de autoritatile din Iran. Emisia prin satelit a televiziunii Deutsche Welle in Europa si regiunile vecine, din care face parte si Iranul, a fost bruiata intentionat de Teheran miercuri si joi. Au fost afectate programele de televiziune pentru Europa, in germana si engleza, programele TV pentru lumea araba, in araba si engleza, programul de radio in farsi, dar si cele pentru Europa, printre care in limbile romana si bulgara. Incidente similare au avut loc pe 7 si 8 decembrie anul trecut, cand operatorul satelitului, Eutelsat, a localizat si identificat clar Iranul drept sursa a bruiajului. Potrivit lui Erik Bettermann, programul radio al Deutsche Welle este cenzurat de multa vreme la Teheran si in imprejurimi, iar ascultarea pe Internet a acestuia blocata cu regularitate de autoritatile iraniene. Utilizatorii din capitala iraniana au reusit insa, prin diverse mijloace tehnice, sa insele cenzorii si sa acceseze oferta radio si online a Deutsche Welle, mai spune presedintele institutiei.

Israelul cere sanctiuni dure si imediate impotriva Iranului. Premierul Israelului, Benjamin Netanyahu, a cerut adoptarea imediata de sanctiuni dure impotriva Iranului, in ziua in care aceasta tara a inceput sa imbogateasca uraniu la nivelul de 20%. ,,Iranul grabeste procesul de fabricare a armelor atomice. Acum este nevoie de actiunea hotarata a comunitatii internationale”, a declarat seful executivului de la Ierusalim in fata diplomatilor europeni. Impotriva Iranului trebuie impuse de urgenta sanctiuni fara precedent, a insistat liderul israelian.

SUA solicita inasprirea sanctiunilor impotriva Iranului. ,,Comunitatea internationala este unita in protestele impotriva programului atomic al Iranului si refuzul Teheranului de a negocia un compromis”, a declarat presedintele american.

Obama solicita cu un ton hotarat ca ONU sa impuna sanctiuni mai dure impotriva Iranului. Totul depinde acum de pozitia Chinei, asupra careia liderul Casei Albe nu isi face nici cele mai mici iluzii. In cazul in care guvernul de la Beijing va bloca decizia in Consiliul de Securitate, Statele Unite iau in considerare inasprirea pe cont propriu a sanctiunilor impotriva Iranului. Atat Partidul Democrat cat si Partidul Republican sunt unanim de acord ca America trebuie sa faca totul pentru a bloca importul de benzina in Iran.Tinand cont ca Iranul nu are suficiente rafinarii, blocajul poate dauna considerabil economiei iraniene.

Responsabilii de la Teheran ignora prin programul atomic toate acordurile internationale si ca urmare trebuie sa suporte acum si consecintele, a declarat presedintele american. Pozitia liderului Casei Albe arata ca administratia de la Washington nu mai este dispusa sa accepte noi negocieri. Iar noul curs politic, mai dur, al Statelor Unite impotriva Iranului, a inceput. America doreste sa inghete conturile mai multor firme iraniene care opereaza in Statele Unite, pentru a lovi financiar Garda Revolutionara.

Ayatollahul Khamenei a comentat decizia presedintelui Obama astfel: ,,Satana are acum o fata neagra”.

110 jurnalisti, ucisi in 2009. 110 jurnalisti au fost ucisi in 2009 in timp ce-si exercitau meseria, potrivit datelor Institutului International de Presa. Este cel mai ridicat numar de victime in randul ziaristilor din ultimii noua ani, se precizeaza in raportul anual dat publicitatii la Viena. Cele mai multe crime de acest tip au fost comise in Filipine, unde 38 de reporteri au fost ucisi. Alte tari cu cifre ridicate in acest sens sunt: Mexic, Somalia, Pakistan, Columbia, Rusia si Honduras. Iranul este tara cu cele mai multe arestari in randul jurnalistilor. Peste 100 de ziaristi si bloggeri au fost inchisi in republica islamica din iunie 2009, dupa controversatele alegeri prezidentiale castigate de Mahmud Ahmadinejad.

SUA si criza. Presedintele american, Barack Obama, a avertizat joi ca Statele Unite nu pot considera ca au iesit din criza, pana la revenirea somajului in limite acceptabile si pana la punerea in ordine a finantelor tarii. <eful de la Casa Alba a facut aceste afirmatii in raportul economic prezentat Congresului de la Washington. Crearea de noi locuri de munca este o prioritate a administratiei Obama, care a cerut legislativului sa adopte masuri noi de sprijinire a reluarii angajarilor. El si-a reiterat intentia de a reduce uriasul deficit bugetar al Statelor Unite. America nu va avea parte de crestere economica pe termen lung pana nu isi va reforma sistemul de imprumuturi si cheltuieli. ,,Pentru a creste salariile clasei de mijloc si a crea locuri de munca, trebuie sa exportam mai mult, sa imprumutam mai putin de la alte tari, sa economisim mai mult si sa reducem si indatorarile interne”, a precizat Barack Obama.

Ministrul lituanian al sanatatii a demisionat din cauza unui scandal de coruptie. Ministrul lituanian al sanatatii, Algis Caplikas, a demisionat in urma unui scandal de coruptie in care este implicat adjunctul sau. Caplikas a explicat ca a ramane in guvern nu ar avea nici un sens, dupa ce presedintele Parlamentului lituanian, Irena Degutiene, membru important al coalitiei conservatoare la putere, l-a criticat public. Miercuri, presedintele Parlamentului a pus sub semnul intrebarii capacitatea ministrului de a combate coruptia din sectorul medical lituanian si a spus ca, in locul lui, ea ar demisiona. Viceministrul sanatatii, Arturas Skikas, a recunoscut ca a cerut mita 5.800 de euro sefului centrului national de transfuzii de sange. Arestat luna trecuta, el a primit doi ani de inchisoare cu suspendare si a fost demis.

Avalansele din Afganistan. Cel putin 160 de persoane si-au pierdut viata in Afganistan in urma avalanselor din nordul tarii, potrivit ultimului bilant dat publicitatii de autoritatile locale. Victimele se aflau in automobilele lor si au ramas blocate intr-un tunel dintr-o trecatoare montana. Tunelul are 2,6 km si este situat la o altitudine de 3.400 de metri in masivul Hindukush. Avalansele, provocate de caderile masive de zapada din ultimele zile, au blocat intrarea si iesirea tunelului Salang, cea mai importanta legatura rutiera intre capitala afgana Kabul si nordul tarii.

Bilant. 230.000 de morti dupa cutremurul din Haiti. 230.000 de persoane si-au pierdut viata in cutremurul din Haiti din ianuarie, potrivit ultimului bilant dat publicitatii de autoritatile din acest stat sarac din Caraibe. Intre timp, unul dintre cele mai mari supermarketuri din capitala haitiana Port-au-Prince, s-a prabusit marti in timp ce mai multe persoane se aflau inauntru. Carribean Market, un supermarket cu mai multe etaje, s-a prabusit din cauza unui stalp de sustinere din interiorul cladirii, care fusese afectata de cutremur. In momentul incidentului, in magazin se aflau intre cinci si opt persoane, a spus unul dintre salvatori. Nu se stie insa exact numarul lor. Echipele de salvare au incetat cautarea posibililor supravietuitori dupa ce timp de sase ore au cercetat locul cu aparate cu ultra-sunete foarte performante, declarand ca nu sunt semne ca vreunul dintre clientii magazinului ar fi supravietuit.

Guvernul german a stabilit un nou mandat pentru Afganistan. Guvernul german a stabilit marti un nou mandat pentru trupele federale trimise in Afganistan. Potrivit noilor prevederi, pe viitor contingentul german ar putea fi suplimentat cu pana la 850 de militari. Limita maxima a numarului soldatilor germani din Afganistan este ridicata astfel la 5.350. 350 de militari vor forma o asa-numita rezerva, care ar putea fi desfasrata cu scopuri precise, in cazul unor evenimente deosebite, cum ar fi alegerile parlamentare din septembrie. Camera inferioara a Parlamentului german, Bundestag, trebuie sa se pronunte acum asupra initiativei executivului de la Berlin. 1.400 de soldati germani, fata de doar 280 in prezent, se vor ocupa special de antrenarea fortelor de securitate afgane. Ajutoarele financiare acordate de Germania pentru reconstructia Afganistanului se vor dubla, ajungand la 430 de milioane de euro. Noile prevederi corespund strategiei adoptate de autoritatile germane inaintea conferintei pentru Afganistan, care a avut loc la sfarsitul lui ianuarie la Londra.

Varsovia si-a chemat ambasadorul de la Minsk pentru consultari. Ambasadorul Poloniei la Minsk a fost chemat luni la Varsovia, pentru consultari, in urma masurilor luate de regimul belarus impotriva reprezentantilor minoritatii poloneze, a anuntat Ministerul polonez de Externe. Luni, politia belarusa a intrat in forta in ,,Casa poloneza” de la Ivianec (centrul tarii), o cladire ce apartine Uniunii polonezilor din Belarus, organizatie sustinuta de Varsovia si nerecunoscuta de regimul presedintelui Aleksandr Lukasenko. De asemenea, sapte membri ai acestei organizatii au fost arestati de fortele de ordine, cand voiau sa mearga la Ivianec, potrivit ministerului polonez. Situatia minoritatii poloneze din Belarus este de mai multi ani un subiect de tensiune intre Minsk si Varsovia.

Noua misiune NASA la Statia Spatiala Internationala. Naveta spatiala Endeavour a pornit luni spre Statia Spatiala Internationala de la Centrul Spatial Kennedy din statul american Florida. Cei sase astronauti aflati la bord vor efectua o misiune de 13 zile, in care vor instala ultimele doua unitati principale ale Statiei Spatiale Internationale. Ei vor monta un nou modul, care va oferi mai mult spatiu astronautilor aflati pe termen lung pe platforma spatiala si care dispune de sisteme de ultima generatie de pregatire a apei si de producere de oxigen. A fost ultima lansare pe timp de noapte pentru flota spatiala a NASA, care urmeaza sa fie scoasa din functiune dupa indeplinirea a cinci misiuni in ultimul an.

Germania. Greve in sectorul public. Angajatii din sectorul public german continua grevele de avertisment, sporind presiunile asupra autoritatilor, inaintea inceperii unei noi runde de negocieri tarifare. Cel mai afectat este luni, landul Saxonia Inferioara. La Hanovra, angajatii din transportul in comun au fost primii care au renuntat la lucru. Proteste au loc luni in opt landuri federale. Urmatoarele negocieri autoritati-sindicate au loc miercuri la Potsdam. Doua milioane de lucratori din sectorul public german sunt afectati de aceste discutii, in care sindicatul Verdi solicita majorari salariale de 5%.

Cel putin cinci morti, intr-o explozie la o centrala electrica din SUA. O explozie puternica s-a produs ieri la o centrala electrica pe gaze din statul american Connecticut. Autoritatile din Middletown au anuntat ca cel putin cinci persoane au fost ucise si 12 ranite si ca explozia a avut loc la mijlocul zilei, cand aveau loc teste la o noua conducta de gaze. Explozia a fost auzita de la cativa km, cauzand pagube semnificative cladirii. Autoritatile au eliminat posibilitatea unui atac terorist. Primarul orasului Middletown, Sebastian Giuliano, a afirmat ca intre 100 si 200 de persoane puteau lucra in cladire in momentul deflagratiei. ,,Problema este ca avem multi antreprenori care lucrau la conducta. Fiecare are supraveghetorul lui, lista de angajati, deci va dura o vreme pana stabilim numarul lor”, a declarat primarul Giuliano.

Religia subiect de conversatie. Am fost dintotdeauna fascinat de ce poate deveni subiect de sondaj si mai ales de ce se poate obtine ca rezultat.

In luna ianuarie a fost publicat in Franta un sondaj care arata ca in ciuda scaderii interesului pentru practicile religioase, religia ramane inca un subiect de conversatie. Acest sondaj arata ca 60% dintre francezi discuta despre religie doar in familie, numai 39% o fac cu colegii de serviciu. Cei intrebati au mentionat ca ei cred ca religia este un subiect pe care il pastrezi pentru tine insuti, sau il discuti cu cei din familie.

Cei mai multi nu cauta in mod activ sa deschida discutia despre religie; asteapta sa se iveasca un moment oportun, cel mai frecvent cand este vorba de boala, deces, si mai rar de ocazii fericite. Majoritatea celor intrebati sunt de acord ca religia contribuie la transmiterea valorilor pozitive, a solidaritatii si educatiei. In aceeasi masura cei interogati cred ca religia nu isi are locul intr-o societate laica, ca trebuie sa stea in afara dezbaterilor politice si de societate. Este interesant de subliniat cat de comoda este aceasta atitudine: o discutie in famile, un pic de filozofie dupa masa de seara, nimic grav, nimic care sa angajeze, care sa implice si sa oblige la schimbari de comportament. Credeti ca o asemenea religie poate salva sufletul?

Minte sanatoasa in corp sanatos.  Pulsul.Pulsul cardiac scazut poate preveni un atac cardiac, sunt de parere cercetatorii italieni. Ei sugereaza ca pulsul elevat pe timpul cand nu facem nici o activitate fizica, elevat la peste 70 de pulsatii pe minut, poate creste cu 78% sansele pentru un atac cardiac. Pulsul este o indicatie a activitatii cardiace si arata cat de usor sau greu lucreaza inima. Peste 100 de pulsatii pe minut sunt periculoase pentru intregul organism, si este ca si cum inima ar functiona tot timpul la fel ca un motor ambalat. Medicii de specialitate au cateva sfaturi utile pentru a reduce activitatea inimii. Exercitiul fizic mareste eficienta inimi si reduce numarul de batai pe minut necesare sa mentina o circulatie normala a sangelui. Este normal ca pe timpul exercitiului fizic viguros ca pulsul sa creasca, insa odata ce activitatea fizica a incetat, pulsul trebuie sa revina la normal, adica intre 60 si 100 de pulsatii pe minut. Momentele de meditatie si relaxare sunt cele mai bune antidoturi pentru stress; ele reduc productia de adrenaline, norepinephrine, si epinephrine, hormoni care sunt produsi in timpul situatiilor stresante, si care maresc pulsul cardiac.

O vezica urinara plina la capacitate, mareste raspunsul simpatetic al sistemului nervos, care stramtoreaza vasele de sange si duce la elevarea pulsului. Somnul interupt de zgomot, cum ar fi latratul unui caine sau o masina pe strada, produce o marire a pulsului cu 10 pana la 13 batai pe minut. Medicii recomanda dopuri de cauciuc, sau burete, care pot reduce zgomotul cu pana la 33 de decibeli. Uleiul de peste in forma de capsule poate sa reduca pulsatiile inimi. Mai multe studii stiintifice sugereaza ca uleiul de peste are o actiune relaxanta asupra nervului vagus care controleaza rata pulsatiilor cardiace.

O fagaduinta pentru saptamana care ne sta in fata. ,, Strang Cuvantul Tau in inima mea, ca sa nu pacatuiesc impotriva Ta“. Psalmul 119,11

Petre si Paul Gheorghe

Ora Profetica 6/2010

| Buletin Saptamanal, Generale, Ora Profetica |
About The Author
-