17
Views

SEMNELE  SFARSITULUI          MATEI  24

Christosi mincinosi. Razboaie. Cutremure de pamant. Foamete si ciumi. Persecutii. Inmultirea faradelegii. Evanghelia propovaduita in toata lumea. 

       ,,Cand veti vedea toate aceste lucruri, sa stiti ca Fiul Omului este aproape, este chiar la usi”

                   Semnele saptamanii 29 Iulie 2010

Festivalul ,,Loveparade”. Morti si raniti. Conform informatiilor publicate de cotidianul ,,Sueddeutsche Zeitung”, guvernul landului Renania de Nord-Vestfalia ii considera pe organizatorii ,,Loveparade” responsabili de panica in masa creata in tunelul de acces catre festival, soldata cu 21 de victime si peste 500 de raniti. Organizatorul principal al festivalului, Rainer Schaler, ar fi ignorat cu buna stiinta indoielile exprimate de autoritati cu privire la modul in care este asigurata securitatea participantilor, se arata intr-un document care urmeaza a fi facut public de catre ministrul de interne al landului, Ralf Jaeger. Un document administrativ intern demonstreaza, ca planul de garantare a securitatii evenimentului era incomplet. Asa de pilda, organizatorii nu au respectat latimea minima prevazuta pentru caile de evacuare. In plus, locul in care s-a desfasurat manifestarea era autorizat pentru maximum 250.000 de oameni. In ciuda acestui aspect, s-a permis intrarea a 1,4 milioane. Conform primarului din Duisburg, Adolf Sauerland, nu conceptul de securitate a evenimentului a fost problema, ci ,,slabiciuni omenesti”. La randul sau, organizatorul ,,Loveparade” ii considera pe politisti vinovati. Acestia s-ar fi opus renuntarii la barierele amplasate la iesirea din tunel. Toti cei 20 de participanti la festival au murit fiind calcati in picioare.

Pakistan. Accident de avion. Un avion Airbus A321 al companiei pakistaneze Airblue Airline, avand 152 de persoane la bord, s-a prabusit miercuri dimineata, in apropiere de capitala pakistaneza Islamabad. Nu exista supravietuitori. Numeroase zboruri au fost suspendate din cauza vremii nefavorabile si in orasul Lahore, din estul tarii. Airblue este o companie privata, cea de-a doua ca marime din Pakistan si efectueaza zboruri interne, dar si catre Emiratele Arabe Unite, Oman si Marea Britanie. Constructorul european de aeronave a comunicat ca este vorba de primul Airbus A321 care se prabuseste.

Afganistan. Atentat cu bomba. Cel putin 25 de persoane si-au pierdut viata in provincia Nimroz din vestul Afganistanului, in urma exploziei unei bombe. Atentatorii au amplasat dispozitivul explozibil la marginea unei strazi care urma sa fie tranzitata de un convoi NATO, au declarat surse din guvernul provinciei afgane. Bomba a fost detonata insa in momentul in care pe sosea circula un autobuz plin de calatori.

Japonia. Doua condamnari la moarte. Doi criminali au fost condamnati la moarte prin spanzurare in Japonia. Ministrul nipon al Justitiei, Keiko Chiba, a participat personal la spanzurarea celor doi. Japonia este unul din putinele state puternic industrializate in care pedeapsa cu moartea nu a fost inca abolita. Conditiile de detentie din tara cu a doua economie a lumii, au fost in repetate randuri criticate de organizatiile pentru drepturile omului. Rudele celor condamnati la moarte afla de moartea apropiatilor, abia dupa ce acestia au murit.

Coridele vor fi interzise in Catalonia. Parlamentul regiunii spaniole Catalonia a decis cu larga majoritate interzicerea coridelor. Legea intra in vigoare la 1 ianuarie 2012. Catalonia este astfel prima regiune din Spania continentala care interzice luptele cu taurii. O interdictie similara exista din 1991 numai in Insulele Canare. O fundatie internationala pentru protectia animalelor, a prezentat o lista cu 140.000 de semnaturi in favoarea interdictiei. Coridele sunt insa si un important factor economic, in domeniu existand mai bine de 40.000 de locuri de munca. Pentru multi dintre spanioli, luptele dintre toreadori si tauri sunt parte a identitatii nationale.

China. Explozie la o fabrica. Cel putin sase persoane si-au pierdut viata si alte aproximativ 300 au fost ranite in timpul unei explozii survenite la o fabrica de produse chimice din provincia chineza Nanjing. Deflagratia a fost urmata de un incendiu violent. Agentia China Noua informeaza ca este vorba de un accident, provocat de o scurgere de gaz. Echipele de interventie nu au reusit decat dupa cateva ore sa limiteze proportiile incendiului.

Fizicianul iranian aparent rapit de SUA s-a intors in tara sa. Iranianul Shahram Amiri, un specialist in fizica nucleara, aparent rapit de serviciile secrete americane, s-a intors in tara sa. Amiri a fost asteptat la aeroportul din Teheran de sotia sa si de un viceministru de Externe. Televiziunea iraniana de stat relatase marti ca Amiri s-a refugiat in Ambasada Pakistanului de la Washington, care reprezinta in SUA interesele Iranului de la intreruperea relatiilor diplomatice bilaterale. Guvernul iranian acuza SUA ca l-au rapit pe fizicianul disparut cu mai bine de un an in urma in Arabia Saudita, in timp ce se afla in pelerinaj la Mecca. Administratia americana a respins in mod repetat aceste acuzatii.

Civili ucisi in confruntarile dintre ISAF si talibani. Cel putin 45 de civili, in majoritate copii si femei, si-au pierdut viata in urma unui atac cu rachete lansat de trupele aliate in provincia Hekmand din sudul Afghanistanului vineri. Informatia a fost difuzata luni de catre un purtator de cuvant al Guvernului de la Kabul. Incidentul s-a petrecut in momentul in care civilii s-au refugiat intr-un imobil aflat in plina scena a unei confruntari dintre Forta Internationala de Asistenta de Securitate (ISAF, coalitia aflata sub comanda NATO) si insurgenti talibani, a explicat Siyamak Herawi, de la biroul de presa al Executivului afghan, citat de Reuters. Duminica, oficiali ai ISAF afirmasera ca au informatii despre victime civile si ca investigheaza cazul.

Cetatean francez executat de al Qaida. Michel Germaneau, cetateanul francez luat ostatic in Niger, in luna aprilie, de catre gruparea al Qaida Maghrebului Islamic, a fost executat. Informatia, difuzata initial de presa franceza, a fost confirmata si de catre presedintele Nicholas Sarkozy, in urma unei reuniuni de criza a Guvernului de la Paris. Germaneau, in varsta de 78 de ani, se afla in Niger impreuna cu o organizatie umanitara. Islamistii amenintasera cu executia, cerand la schimb cu Germaneau, eliberarea unor membri al Qaida. Sarkozy si-a trimis ministrul de Externe, Bernard Kouchner, in Mali, Mauritania si Niger, cele trei tari in care activeaza al Qaida Maghrebului Islamic, pentru a negocia cu autoritatile din respectivele state vest-africane, punerea in siguranta a francezilor. Presedintele de la Elyssee a amenintat ca tara sa va raspunde pe masura actului terorist.

Sanctiuni fara precedent la adresa Iranului. Ministrii de Externe ai Uniunii Europene au convenit asupra unor sanctiuni fara precedent la adresa Iranului, informaza agentiile de stiri, preluand surse diplomatice de la Bruxelles. Conform informatiilor, sanctiunile depasesc in severitate ceea ce s-a convenit in Consiliul de Securitate al Natiunilor Unite, in luna iunie. Se face remarcata in special blocada aplicata asupra investitiilor in industriile iraniene ale petrolului si gazelor. Se urmareste, astfel, exercitarea de presiuni asupra Teheranului, sa renunte la controversatul sau program atomic. Intre timp, Canada s-a alaturat Uniunii Europene, anuntand, de asemenea, inasprirea sanctiunilor impuse Teheranului.

Pakistan. Raid american. Doua atacuri cu racheta americane, comise in nord-vestul Pakistanului s-au soldat cu moartea a cel putin opt prezumtivi insurgenti. Atacurile au fost executate, potrivit serviciilor secrete pakistaneze, in provincia Waziristanul de Sud, aflata la granita cu Afganistanul. Nu mai departe de sambata trecuta, un alt atac american cu racheta, executat cu ajutorul unui avion teleghidat asupra unui prezumtiv adapost subteran al talibanilor s-a soldat cu moartea a doisprezece rebeli. SUA apreciaza ca regiunile tribale pakistaneze sunt o baza de retragere pentru talibani si pentru membri ai retelei al Qaida. Din august 2008 si pana acum, aproape 1.000 de persoane au fost ucise in regiune, in cursul a peste 100 de raiduri executate cu avioane teleghidate, intre victime numarandu-se si lideri islamisti importanti.

Au fost ucisi doi suspecti dupa atacul asupra unei hidrocentrale din Caucazul rusesc. Dupa atacul terorist asupra unei hidrocentrale din Caucazul de Nord, rusesc, trupe speciale ale Moscovei au ucis doi suspecti. Ministerul de Interne al republicii autonome Kabardino-Balkare a comunicat ca doi barbati dati in urmarire generala au fost depistati si impuscati in apropierea hidrocentralei Baksan. In masina celor doi au fost descoperite doua pistoale automate si grenade. Miercurea trecuta, prezumtivi rebeli ilsamisti au atacat hidrocentrala ucigand doi paznici si aruncand in aer mai multe generatoare de curent. Republica autonoma Kabardino-Balkara era privita pana acum drept linistita, in comparatie cu Cecenia, Daghestan sau Ingusetiia.

Unul din cei doi militari americani disparuti in Afganistan a fost ucis. Unul din cei doi militari americani dati disparuti in Afganistan nu mai este in viata. Responsabili ai misiunii ISAF aflata sub comanda NATO, au declarat ca trupul neinsufletit al acestuia a fost gasit in estul tarii deja de duminica. Doi militari americani au fost dati disparuti vinerea trecuta. Cel de-al doilea militar a fost rapit, informeaza ISAF. Talibanii afirmasera deja dinaintea descoperirii cadavrului ca l-au ucis pe unul din cei doi soldati ai US Army.

Glorie si decadenta. Zilele acestea opinia publica din Canada este preocupata de un proces cu totul iesit din comun, cel al colonelului Russell Williams, acuzat ca a asasinat doua femei, si a violat alte doua. In prezent un puscarias ordinar, Russell Williams, a cunoscut o ascensiune profesionala extrem de impresionanta, de la simplu ofiter, el a ajuns pilotul personal al primului ministru al Canadei, apoi ofiter superior al unei unitati de elita, iar in iulie 2009, comandantul bazei militare CFB Trenton, cea mai importanta si prestigioasa baza militara din Canada. Anchetatorii au stabilit ca deja la data cand a fost instalat, comandantul bazei militare de la Trenton, Williams avea o ,,pasiune” anormala. Patrundea prin efractie in casele vecinilor, si ,,colectiona” lenjerie de dama. Nu era vorba de ceva ocazional; in iulie 2009, el avea la activ peste 30 de spargeri. Dar iata ca el nu s-a multumit sa colectioneze accesorile vestimentare, in decembrie 2009 pasiunea sa a escaladat la viol si crima. In timpul procesului se acumuleaza dovezile despre un ofiter si comandant extrem de competent, despre un sot atent si amabil, despre o sotie iubitoare cu o cariera profesionala deosebit de prestigioasa, dublata de o perversiune dusa la extrem. Anchetatorii au stabilit ca dupa ce a comis prima crima, colonelul si-a continuat viata mondena ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat, participand la nenumarate receptii si festivitati. Acest caz dovedeste odata mai mult, ca nu are importanta cat de educat si influent poate fi un om, nu este imun la contaminarea viciului si a pacatului. 

 Dragostea mamei fortifica impotriva stresului. Din totdeauna s-a recunoscut ca dragostea mamei si ingrijirile ei, au o influenta favorabila asupra copilului si a dezvoltarii sale ulterioare. Iata insa ca un studiu publicat saptamana aceasta la Paris, o dovedeste in mod stiintific. Un grup de cercetatori condusi de Joanna Maselko, au urmarit un grup de copii deveniti adulti. Acest grup cumpus din peste 1.000 de familii, a fost initial investigat in anii 1960 in statul american Rhode Island. Initial acest grup a fost urmarit cu atentie, si comportamentul mamelor a fost notat cu minutiozitate. Acum, 34 de ani mai tarziu, peste jumatate din acesti copii deveniti adulti au fost regasiti si intervievati cu amanuntime. S-a constatat ca cei care au fost tratati cu dragoste si gingasie rezista mai bine stresului si problemelor vietii. S-a constatat ca aceasta este adevarat, indiferent de clasa sociala si nivelul economic, bogati sau saraci, au reactionat deopotriva.

O noua plaga in Berlin. Politia din Berlin este confruntata cu o noua forma de delicventa, o adevarata plaga. Copii traficanti de droguri, deoarece au mai putin de 14 ani, politia nu ii poate aresta, nici interoga cum se cuvine. Acesti copii provin din familii de emigranti, si in general nu au, sau nu vor sa-si arate hartiile de identitate, deci nu pot fi expulzati deoarece nu se poate dovedi de unde vin, iar pentru cazurile in care s-a putut dovedi nationalitatea lor, Libanul si Turcia au refzat sa-i primeasca inapoi. Ei nu sunt foarte numerosi, circa 30 de copii, dar foarte activi si experti in a evada din centrele unde politia ii depune. Un caz extrem, este cel al lui Ali, un palestinian care vine din Liban, el pretinde ca are 11 ani si isi are ca loc de munca statia de metro Kottbusser Tor, in cartierul Kreuzberg. un loc bine cunoscut pentru traficul de droguri. Politia l-a arestat in ultimele doua saptamani de 11 ori, dar a trebuit sa-l lase in libertate. Bine organizati, traficantii profita de limitele legislatiei, si trimit pe strazi copii care nu pot fi pedepsiti. Intrebarea este: ce fel de banditi vor iesi din aceasta educatie.

Franta a decis masuri mai dure impotriva romilor. Dupa o ciocnire intre politie si un grup de romi in Bretania, Franta intentioneaza sa ia masuri mai dure impotriva acestei etnii. Intre acestea se numara vointa de a reduce la jumatate cele aproximativ 300 de tabere existente in intreaga tara, conform anuntului facut de ministrul de Interne francez, Brice Hortefeux, dupa ce a participat la o reuniune de criza cu seful statului, Nicolas Sarkozy. Cine a comis delicte va fi expulzat. Ciocnirile au izbucnit dupa ce Jandarmeria a impuscat un tanar care voia sa se sustraga unui control rutier. In reactie, romii au atacat politia. Europarlamentarul PDL Cristian Preda, intr-un interviu pe care l-a acordat ,,Liberation”, pe tema discutiilor din Franta despre romi si romani, sustine ca ar fi ,,absurd si foarte prost vazut” sa fie ,,pedepsiti toti romanii”. 

Un lider al opozitiei iraniene a fost eliberat din inchisoare. La mai bine de doua luni de la arestarea sa, influentul politician de opozitie iranian, Mohsen Armin, a fost eliberat pe cautiune. Potrivit ziarului ,,Arman”, Armin a fost eliberat din inchisoarea Ewin din Teheran, in schimbul unei cautiuni echivalente cu 150.000 de euro. Fostul deputat a fost un lider marcant al Organizatiei Mujahedinilor Revolutiei Islamice, scoasa in afara legii in urma cu cateva saptamani, si care milita pentru infaptuirea unor reforme in statul teocratic.

Minte sanatoasa in corp sanatos. Cafeaua. In fiecare dimineata trebuie sa bei o ceasca de cafea, ca sa poti functiona normal? Cercetatorii de la University of Bristol, Marea Britanie, sunt de parere ca energia si stimularea creierului, pe care cafeaua o genereaza este doar o iluzie. Pentru a intelege mai bine efectele cofeinei asupra organismului, cercetatorii britanici au selectat 379 de voluntari consumatori de cafea, care pentru 16 ore nu au consumat nici un fel de bauturi cu cofeina. Dupa aceste 16 ore, ei au fost impartiti in doua grupuri: un grup a primit capsule cu cofeina, alt grup numai placebo, adica capsule care contineau faina de porumb. Apoi voluntarii au fost supusi la teste menite sa determine capacitatea de a reactiona la diferite situatii, si cum pot sa rezolve probleme de gandire. Voluntarii au fost supusi la teste de memorie, dexteritate mentala si vigilenta. Rezultatul a aratat ca nu a fost o diferenta semnificativa intre cei care au luat capsule cu cofeina si cei care au luat placebo. De asemnea, studiul a aratat ca dupa un anumit timp, cosumatorii de cafea dezvolta o toleranta la cofeina. Consumatorii de cafea cred ca o cana de cafea dimineata este necesara pentru a-i face alerti si vigilenti, insa in realitate, efectul este de cele mai multe ori contrar. Datorita faptului ca cafeaua creste nervozitatea, creaza agitatie si ridica tensiunea arteriala, specialistii sunt de parere ca cofeina din cafea nu aduce nici un beneficiu. ,,Studiul nostru arata clar ca nu castigam nici un avantaj cand bem cafea, chiar daca ne simtim invigorati si alerti; este numai cofeina care ne aduce la starea normala a organismului” a declarat Dr. Peter Rogers, autorul studiului. Este cafeaua decofeinizata de preferat? Dr. Peter Rogers a raspuns nu, pentru ca cofeina este adictiva si cafeaua fara cofeina va creea pentru cei obisnuti cu cofeina, o stare de oboseala si dureri de cap.

O fagaduinta pentru saptamana care ne sta in fata. ,,Dar sfintii Celui Prea Inalt vor primi imparatia si vor stapani imparatia in veci, din vesnicie in vesnicie”. Daniel 7,18

Petre si Paul Gheorghe

Ora Profetica 30/2010

About The Author
-