10
Views

29Luni, 30 septembrie, ora 10 a avut loc la Institutul Teologic Adventist deschiderea anului universitar 2013-2014. La eveniment au participat atât studenții de la programele de licență și profesorii acestora, dar și studenții care sunt la programele de master oferite de universitățile Andrews (SUA) și Montemorelos (Mexic). De asemenea au participat părinți, prieteni ai studenților și alți invitați. În acest an studenții din anul I au fost înscriși în programele de studii de licență Teologie Adventistă Pastorală, Asistență Socială și Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar. Din partea Uniunii de Conferințe a fost prezent pastorul Romică Sârbu, directorul departamentelor de Educație și Viața de Familie.

Într-un timp de criză financiară, când oamenii și tinerii sunt tot mai puțin dispuși să investească în educație, numărul tinerilor care au ales să studieze la Institutul Teologic Adventist a crescut și s-a apropiat de cel înregistrat în anul universitar 2009-2010. La programul de studii Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar au fost ocupate toate cele 30 de locuri scoase la concurs, chiar au fost prea puține pentru solicitările primite. Și la programul Teologie Pastorală s-au ocupat locurile scoase la concurs (25).

Anul acesta suntem mai mulți cu 20%. Faptul că atât de mulți tineri au dorit să studieze în cadrul Institutului Teologic Adventist ne bucură, în primul rând pentru că doresc să facă din slujirea pentru Dumnezeu o prioritate a vieții lor. În al doilea rând, este un semn al binecuvântării lui Dumnezeu peste lucrarea unei echipe, dacă ne gândim doar la faptul că în 2009 numărul studenților din România era undeva la 780.000, iar în 2012 a coborât la 470.000. Cred că Dumnezeu dorește să-și pregătească oamenii pentru ultima lucrare în această lume, ne-a declarat pastorul Marius Munteanu, președintele Institutului Teologic Adventist.

Aici puteţi vedea fotografii.

Deschiderea anului universitar 2013-2014 la Institutul Teologic Adventist

| Anunturi |
About The Author
-