“Cred că sunt suficient de matură încât să decid singură când este momentul să renunț la joaca cu păpușile și să mă apuc de teme!” îi spuse Raluca, în vârstă de 9 ani, mamei ei. Nu știa sigur ce înseamnă acest cuvânt, matur, dar știa că îți poate aduce anumite avantaje și că, în primul rând, dacă erai matură, puteai să nesocotești spusele părinților. Alaltăieri, uitându-se la desenul ei animat favorit, a auzit personajul principal, o fată în vârstă de 15 ani spunând: “Sunt destul de matură încât să îmi pot purta singură de grijă, așa că voi merge în acea călătorie cu Cindy!” și apoi se închise în cameră, neuitând să trântească ușa înainte. În numai câteva secunde cadrul s-a schimbat, iar în camera fetei rebele se afla mama acesteia care își cerea scuze spunând că nu a realizat cât de repede a crescut fiica ei și nici faptul că acum era pregătită să ia propriile decizii.
Și așa, micuța noastră Raluca a ajuns să creadă că adjectivul matur este un fel de cuvânt magic prin care îi poți face pe părinți să fie de acord cu tot ceea ce vrei tu să faci, ba chiar și să mai vină să-și ceară iertare din când în când pentru cât de neînțelegători au fost până atunci. continuarea aici […]