In aceasta saptamana vom vorbi despre felul practic in care trebuie sa traim Evanghelia. In primul rand vom vorbi despre cum a iubit Dumnezeu lumea. Vom citi Ioan 3: 16,17 Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica. Dumnezeu, in adevar, n-a trimis pe Fiul Sau in lume ca sa judece lumea, ci ca lumea sa fie mantuita prin El. In doua versete se mentioneaza cuvantul „lume” de patru ori. Vreau sa scot in evidenta doua lucruri: in primul rand felul practic al lui Dumnezeu de a iubi. Dumnezeu a iubit si a dat pe Fiul Lui. Dragostea din punctul de vedere al lui Dumnezeu nu este teorie, nu este un concept sau o doctrina. Cand noi spunem ca iubim pe Dumnezeu nu ar trebui sa folosim doar vorbe sau cantece, ci o viata practica. Cand spun ca iubesc pe fratii mei, este doar vorba sau le intind mana cand au nevoie? Al doilea lucru este cuvantul „lume” care nu se refera doar la persoane ci si la lume ca o entitate creata si organizata. Pacatul nu a distrus doar pe oameni ci si natura care a devenit ostila, arida si violenta. De aceea rascumpararea va restaura atat pe oameni cat si pamantul. Romani 8: 22,23 spune: Dar stim ca, pana in ziua de azi, toata firea suspina si sufera durerile nasterii. Si nu numai ea, dar si noi, care avem cele dintai roade ale Duhului, suspinam in noi si asteptam infierea, adica rascumpararea trupului nostru. Iti dai seama ca lucrarea de restaurare nu se face doar cu caracterul lui Dumnezeu in om ci si cu intreaga planeta, lucru care va avea loc dupa cei 1000 de ani deoarece casa noastra nu va fi in cer ci pe acest pamant restaurat complet. Partea a doua. Aici vom vorbi despre compasiune si pocainta. Care este legatura dintre cele doua? Vom vedea ca din momentul in care pacatul a intrat in lume a intrat impreuna cu el egoismul, violenta, durerea, boala si moartea. Moartea nu este imediata. Ar fi mai bine sa fie asa; pacatuiesti si mori si s-a terminat cu durerea. Dar moartea aceasta este lenta, noi incepem sa murim din ziua in care ne nastem. In realitate moartea este un drum lung de durere si suferinta care termina cand in sfarsit incetam sa mai respiram. Daca nu ar pacat nu ar fi nici moarte, suferinta si durere. Azi suferim pentru ca suntem departe de Dumnezeu, pacatul a pus un zid de despartire intre noi si El care este sursa vietii si singurul remediu este sa ne intoarcem la Dumnezeu. De aceea fara pocainta nu exista compasiune pentru ca pocainta este sa nu mai mergi pe drumul tau de durere si moarte si sa te intorci pe drumul lui Dumnezeu. Numai cand ne vom intoarce la El vom fi capabili sa simtim compasiune pentru ceilalti omeni. Departe de Dumnezeu caracterul nostru este deformat si suntem nedrepti si rai. Cand ne pocaim si ne intoarcem la El inima noastra devine plina de compasiune deoarece incepem sa reflectam din nou caracterul lui Isus. Dar este urgent sa intelegem conceptul pocaintei. Nu este vorba doar sa schimbam un concept cu altul, nu este vorba de teorie ci este o schimbare in atitudinea noatra in primul rand fata de Dumnezeu, al doile rand fata de noi insine cand punem pe Dumnezeu pe primul loc in viata noastra si in cele din urma o schimbare fata de semenii nostrii deoarece incepem sa simtim durerile lor. Cand Domnul Isus a fost pe acest pamant a trebuit sa vada durerea multor oameni si de multe ori I-a fost mila. Spre exemplu a plans la mormantul lui Lazar. De ce? Nu stia Isus ca avea sa-l invieze? Ba da. Si atunci de ce a plans? Nu a pans pentru Lazar ci pentru ca a vazut ceea ce pacatul a facut in viata copiilor Sai. In alta ocazie a plans pentru durerea altora, din varful muntelui a plans pentru Ierusalim deoarece avea sa fie distrus. El a spus: Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci si ucizi cu pietre pe cei trimisi la tine! De cate ori am vrut sa strang pe copiii tai cum isi strange gaina puii sub aripi, si n-ati vrut! (Matei 23:37) Acest Hristos minunat cunoaste durerea ta, nu esti singur niciodata chiar si atunci cand treci prin cele mai dificile momente din viata ta El este cu tine. Lucrul cel mai rau pe care-l face pacatul este sa te faca sa te
simti abandonat, ca si cum n-ai merita dragostea lui Dumnezeu, dar tu nu esti singur niciodata. Pacatul te poate indeparta de Dumnezeu dar nu-L indeparteaza pe El de tine. Dumnezeu te iubeste chiar daca ai plecat din biserica si ai dus o viata de pacat si simti apasarea pacatului. Intoarce-te la El si da-I viata ta din nou, pocaieste-te! Cand te vei intoarce caracterul tau se va schimba si vei incepe sa iubesti pe oameni. Partea a treia. Aici vom vorbi despre har si fapte bune. Vom citi Efeseni 2: 8-10 Caci prin har ati fost mantuiti, prin credinta. Si aceasta nu vine de la voi; ci este darul lui Dumnezeu. Nu prin fapte, ca sa nu se laude nimeni. Caci noi suntem lucrarea Lui si am fost ziditi in Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregatit Dumnezeu mai dinainte, ca sa umblam in ele. Sa vedem ce spune Pavel: nu trebuie sa faci nimic pentru a fi mantuit, Hristos a facut totul. Scoate-ti din cap idea ca trebuie sa faci ceva, orice lucru pe care il vei face este manjit de egoismul omului care este departe de Dumnezeu. Omul nu poate face nimic pentru a fi mantuit, dar odata ce a fost mantuit omul trebuie sa aiba roade, fapte bune pentru oamenii care traiesc langa tine si sufera de foame. Da o bucata de paine si acopera pe cel gol! Aceste lucruri le vei face doar atunci cand ai fost rascumparat de catre Hristos si caracterul Lui este reprodus in tine. Pentru a fi mantuit nu platesti nimic dar cand esti mantuit trebuie sa faci fapte bune. Scopul faptelor bune nu este sa fi mantuit ci ca oamenii vazand faptele tale sa dea glorie lui Dumnezeu care te-a pregatit pentru aceste fapte bune. Partea a patra. Aici vom vedea cum avem acelasi Tata si ne spune ca toti suntem frati. Vom incepe prin a citi Maleahi 2:10 N-avem toti un singur Tata? Nu ne-a facut un singur Dumnezeu? Pentru ce, dar, suntem asa de necredinciosi unul fata de altul, pangarind astfel legamantul parintilor nostri? Sunt doua lucruri pe care vreau sa le scot in evidenta. In primul rand suntem toti fii ai singurului Dumnezeu. Evreii cand spuneau ca aveau un singur tata se refereau la Avraam dar textul biblic spune ca suntem creati toti de Acelasi Dumnezeu. Toti oamenii de pe acest pamant suntem frati chiar daca nu ne place, nu conteaza culoarea pielii celuilalt, sau din ce tara vine. In al doilea rand daca nu recunoastem faptul ca suntem frati rupem legamantul cu Dumnezeu. Despre care legamant vorbim? Vom citi Geneza 17: 1,2 si 7 Cand a fost Avram in varsta de nouazeci si noua de ani, Domnul i S-a aratat si i-a zis: „Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic. Umbla inaintea Mea si fii fara prihana. Voi face un legamant intre Mine si tine si te voi inmulti nespus de mult.” Voi pune legamantul Meu intre Mine si tine si samanta ta dupa tine, din neam in neam; acesta va fi un legamant vesnic, in puterea caruia Eu voi fi Dumnezeul tau si al semintei tale dupa tine. Legamantul este ca noi suntem copiii lui Dumnezeu iar El este Dumnezeul nostru si dovada acestui lucru este ca vom merge impreuna. Acum vine Maleahi si spune ca atunci cand tu nu recunosti ca Dumnezeu este Tatal tuturor si esti nedrept cu fratele tau, rupi legamantul si te-ai departat de Dumnezeu. In loc sa te porti frumos cu fratii tai esti nedrept si chiar violent cu ei. Vrei sa te intorci la Mine? intreaba Dumnezeu. Atunci trebuie sa reinoiesti lagamantul. Legamantul pentru noi azi este botezul cand murim fata de firea noastra veche si inviaza un om nou care va merge cu Dumnezeu. Acest om nou va respecta pe fratii lui si se va purta drept cu ei pentru ca recunoaste ca toti suntem fii ai Aceluiasi Dumnezeu. In ultima parte vom vorbi despre Evanghelia vesnica. Noi credem ca Dumnezeu a ridicat o ramasita la finalul istoriei acestui pamant care sa predice o Evanghelie vesnica. Nu este o Evanghelie noua ci una eterna care are trei elemente: in primul rand vestea cea buna a Evangheliei: Dumezeu te salveaza si tu nu trebuie sa faci nimic decat sa accepti. Al doilea lucru este ca rascumpararea si creatiunea apartin doar lui Dumnezeu. Omul nu creaza ci doar respecta ceea ce Dumnezeu a creat, omul nu face nimic pentru a se rascumpara ci doar accepta rascumpararea pe care Hristos o ofera prin har. Atunci intervine problema inchinarii. Daca tu crezi intr-o Evanghelie vesnica, daca crezi ca Dumnezeu a creat si a rascumparat te vei inchina lui Dumnezeu, nu creatiei Lui. Exista oameni care cred ca se inchina lui Dumnezeu inchinanadu-se unui copac sau soarelui,stelelor, etc… . Exista un Creator care este mai presus de creatia Lui si Ii datoram inchinarea noastra. In zuia de azi oamenii se inchina la orice: sfinti, cantareti, actori, etc… . Sunt multi care vor sa se inchine unui pastor, muzicii si sunt oameni care se inchina la propiile lor idei. Mesajul celui de-al treilea inger spune ca inchinarea trebuie sa fie pentru singurul Dumnezeu care a creat cerul si pamantul si a rascumparat pe om prin har. Ultimul mesaj al Evangheliei este ca trebuie sa ne aducem aminte ca exista o judecata. Apocalipsa 14:7 spune: El zicea cu glas tare: „Temeti-va de
Dumnezeu si dati-I slava, caci a venit ceasul judecatii Lui; si inchinati-va Celui ce a facut cerul si pamantul, marea si izvoarele apelor!” Poti sa faci ce vrei si sa-ti traiesti viata cum vrei, sa crezi sau nu in Evanghelie si sa razi de Dumnezeu dar va trebui sa stai la judecata si sa dai socoteala pentru fiecare cuvant nefolositor pe care l-ai spus. Esti liber azi sa faci ce vrei dar nu vei ramane nepedepsit, va trebui sa dai socoteala in fata lui Dumnezeu. Poporul adventist trebuie sa se ridice astazi ca sa spuna lumii intregi ca Hristos vine si nu mai este vreme sa te inchini oamenilor sau lucrurilor ci trebuie sa te inchini in fata singurului Dumnezeu adevarat. Inchinarea inseamna ascultare pentru ca nu te poti inchina lui Dumnezeu fara sa asculti de poruncile Lui care se cuprind in cele zece porunci.
Domnul sa te binecuvinteze din belsug!
Traducerea si Tehnoredactarea: Maria Badea
www.7adventist.com/studiu/
lectiuneazs@yahoo.com
