9.6 Împlinirea profeţiei – st9 Curăţirea sanctuarului

Views


Gabriel Radu 9.6 Împlinirea profeţiei (st9 Curăţirea sanctuarului)

5. Ce întrebare este adresată în versetul 13 şi cum ne ajută ea să înţelegem răspunsul în versetul următor? Daniel 8:13

Care este împlinirea celor două mii trei sute de seri şi dimineţi? în primul rând, trebuie să observăm că, după ce lui Daniel îi sunt arătaţi berbecul şi ţapul, apoi acţiunile şi pagubele produse de cornul cel mic, vedenia ia forma unei întrebări în Daniel 8:13. Întrebarea se concentrează în special pe ce se va întâmpla la sfârşitul acelei perioade profetice, dar şi pe durata întregii viziuni. Mai mult, o astfel de perioadă nu poate fi limitată doar la acţiunile cornului mic, deoarece termenul vedenie include tot ce se întâmplă din timpul berbecului până la cornul cel mic. Deci aceasta trebuie să fie o perioadă lungă în istoria curentă.

La întrebarea: „în câtă vreme se va împlini vedenia?” (berbecul [Medo- Persia], ţapul [Grecia] şi cornul cel mic şi acţiunile sale [Roma, păgână şi papală]), cealaltă fiinţă cerească răspunde: „Până vor trece două mii trei sute de seri şi dimineţi; apoi Sfântul Locaş va fi curăţit” (Daniel 8:14). După cum s-a menţionat deja, această perioadă este atât de lungă, deoarece începe în timpul Imperiului Medo-Persan şi se întinde pe durata Imperiului Grec şi a Romei imperiale şi apoi papale, mii de ani. Conform metodei istoriciste de interpretare (studiul 1), această perioadă profetică trebuie calculată pe baza principiului an-zi, ceea ce înseamnă că două mii trei sute de seri şi dimineţi corespund unei perioade de două mii trei sute de ani. Altfel, cele două mii trei sute de seri şi dimineţi ar însemna puţin peste şase ani, un timp mult prea scurt în care să se împlinească toate evenimentele din vedenie. De aceea, trebuie să aplicăm principiul an-zi.

Daniel 8 nu ne oferă informaţii care să ne permită să calculăm începutul acestei perioade, lucru care ne-ar ajuta să aflăm în mod automat şi sfârşitul ei. Dar Daniel 9 (studiul de săptămâna viitoare) ne oferă informaţia esenţială de care avem nevoie.

Cei doua mii trei sute de ani ai acestei profeţii reprezintă cea mai lungă perioadă profetică din Biblie. O perioadă foarte lungă, în special în comparaţie cu lungimea vieţii noastre. Cum ne poate ajuta acest contrast să învăţăm să fim răbdători şi în anticiparea evenimentelor finale?

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:
www.7adventist.com/studiu/

9.6 Împlinirea profeţiei – st9 Curăţirea sanctuarului

About The Author
-