Views

Maria Badea & Marian Tenu; ”9.5 „Odinioara si acum” ” (st9 Apelul lui Pavel către credincioşii galateni)”

Miercuri, 23 august – Odinioară şi acum

Odinioară, relaţia lui Pavel cu credincioşii galateni nu fusese tensionată şi rece ca acum. Dimpotrivă, apostolul îşi aminteşte cu plăcere de vremea când a predicat Evanghelia pentru prima dată în Galatia şi îi apreciază pe credincioşi pentru modul în care l-au primit. Dar cum a ajuns la ei?

6. Ce eveniment l-a determinat pe Pavel să ajungă în Galatia şi să predice Evanghelia? Galateni 4:13

Se pare că Pavel nu plănuise să predice Evanghelia în Galatia, dar, în timpul călătoriei, s-a îmbolnăvit şi a fost nevoit fie să rămână acolo mai mult decât se aştepta, fie să meargă acolo pentru însănătoşire. Nu se ştie exact despre ce boală e vorba. Unii presupun că Pavel s-a îmbolnăvit de malarie, alţii consideră că a fost vorba despre o afecţiune a ochilor (dată fiind precizarea lui că galatenii şi-ar fi scos şi ochii ca să i-i dea lui). Este posibil ca boala lui să aibă legătură cu „ţepuşul” despre care vorbeşte în 2 Corinteni 12:7-9. În orice caz, se pare că boala aceasta a fost serioasă şi i-a pus la grea încercare pe galateni.

Pe atunci, boala era privită ca un semn al dezaprobării divine (Ioan 9:1,2; Luca 13:1-4), deci ei ar fi avut motiv să-l respingă pe Pavel împreună cu mesajul lui. Însă l-au primit cu toată inima. De ce? Pentru că inimile lor fuseseră cucerite de predicarea despre Hristos (Galateni 3:1) şi fuseseră convinse de Duhul Sfânt. De ce îşi schimbaseră ei atitudinea?

7. Care ar putea fi motivele pentru care Dumnezeu a îngăduit ca Pavel să sufere? Cum a reuşit Pavel să le slujească altora în timp ce se lupta cu problemele personale? Romani 8:28; 2 Corinteni 4:7-12; 12:7-10.

Nu ştim ce boală a avut Pavel, dar ştim că a fost gravă. În această situaţie, el ar fi putut să dea vina pe Dumnezeu pentru problemele lui sau, pur şi simplu, să renunţe la predicarea Evangheliei. Însă, în loc să se lase copleşit de situaţie, el a privit-o ca pe o ocazie de a se încrede mai mult în harul lui Dumnezeu. „Dumnezeu a folosit de nenumărate ori vicisitudinile vieţii – boala, persecuţia, sărăcia, chiar şi dezastrele naturale şi tragediile inexplicabile – ca ocazii în care să-Şi manifeste îndurarea şi harul şi ca mijloace pentru înaintarea Evangheliei.” – Timothy George, Galatians, pp. 323–324

Cum poţi învăţa să te încrezi mai mult în Domnul atunci când treci prin necazuri şi încercări? (Ce alte opţiuni ai?)

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:

www.7adventist.com/studiu/

 

 

 

9.5 „Odinioara si acum” (st9 Apelul lui Pavel către credincioşii galateni)

About The Author
-