Adelina Mihaila & Raul Nitu; ”8.7 Un gand de inchiere” (st8 De la robi la moştenitori)”
Vineri, 18 august – Un gând de încheiere
„În consiliul ceresc, s-a luat măsura ca oamenii, deşi păcătoşi, să nu piară în neascultarea lor, ci, prin credinţa în Hristos ca Înlocuitor şi Garant al lor, să devină aleşii lui Dumnezeu, rânduiţi mai dinainte să fie înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale. Dumnezeu vrea ca toţi oamenii să fie mântuiţi, pentru că au fost luate toate măsurile prin oferirea singurului Său Fiu ca preţ de răscumpărare pentru om. Cei care vor pieri vor pieri pentru că refuză să fie înfiaţi de Dumnezeu, prin Isus Hristos. Mândria îl împiedică pe om să accepte măsurile luate pentru mântuire. Însă meritul omului nu va face ca sufletul să fie acceptat în prezenţa lui Dumnezeu. Lucrul care îl va face pe om să fie primit de Dumnezeu este harul lui Hristos atribuit omului prin credinţa în Numele Său. Nu putem lua faptele sau avântul de moment al emoţiilor drept dovadă că suntem aleşii lui Dumnezeu, fiindcă aleşii Săi sunt aleşi prin Hristos.” – Ellen G. White, „Chosen in Christ”, Signs of the Times, 2 ianuarie 1893
BIBLIA ŞI CARTEA PROFEŢI ŞI REGI – STUDIU LA RÂND
Biblia: Ieremia 10-16
1. Pe cine numeşte Domnul „iubita Mea” şi ce s-a întâmplat cu ea?
2. Ce spune profetul că va face dacă cei din poporul său nu vor să asculte?
3. De ce spune profetul că nu a stat în adunarea celor ce petrec?
4. La ce anume sunt cu luare-aminte ochii Domnului?
Profeţi şi regi, capitolul 33
5. Cât timp au stat pe Muntele Măslinilor chipurile hidoase ale idolilor făcuţi de Solomon?
Ştirea misionară video pentru Şcoala de Sabat poate fi descărcată şi vizionată accesând una dintre următoarele adrese de Internet: resurse.adventist.pro (secţiunea „Şcoala de Sabat”) sau YouTube (canalul „Şcoala de Sabat”).
Alte resurse veţi mai găsi şi la pagina primei şi ultimei lecţii din trimestru!
Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link: