8.4 Moise și Prorocii – st8 Educația și răscumpărarea

Views


Gabriel Radu 8.4 Moise și Prorocii (st8 Educația și răscumpărarea)

3. Care este rolul Scripturilor în educația creștină?
2 Timotei 3:14-17__________________________________________________

Uneori Tora, termenul folosit pentru prima parte a Bibliei, este tradus cu „Legea” probabil, și pentru că în aceste cărți sunt multe legi. Dar Tora înseam­nă în realitate „învățătură”, sau „îndrumare”. Această înțelegere este foarte diferită de ceea ce mulți gândesc că înseamnă „legea” în Biblie, și anume, re­glementări și reguli pe care trebuie să le urmăm ca să rămânem plăcuți lui Dumnezeu. Nu este așa. Legea se dorește a fi un material didactic care arată cum să trăiești viața cu succes și în siguranță în cadrul relației de legământ pe care Dumnezeu a intenționat să o aibă cu omul de la început, de când l-a creat.

Următoarele două secțiuni ale Bibliei ebraice sunt Prorocii, care relatează despre cât de bine și-a însușit poporul lui Dumnezeu acest material educațional și cât a trăit conform lui (profeții timpurii, sau cărțile istorice) și ce ar fi trebuit să învețe din acest material (profeții târzii). Ultima parte a Vechiului Testament (numită în ebraică Scrierile) este plină de exemple despre învățători și elevi de succes, sau cu mai puțin succes, și de experiențele lor din domeniul educației. Câteva exemple de reușită pe plan educațional din aceste cărți ar fi Estera, Rut, Daniel și Iov. Printre cele de nereușită ar fi cei patru prieteni ai lui Iov. Cartea Psalmii este o carte de imuri, dar chiar și ea conține cel puțin trei psalmi didac­tici: 1, 37 și 73.

Evangheliile sunt pline de materiale cu scopuri didactice, mai ales parabo­lele Domnului Isus. Multe dintre epistolele lui Pavel încep cu o puternică ves­tire a Evangheliei, dar se termină cu un material didactic, lecții practice pentru viața de zi cu zi. Și cartea Apocalipsa are un conținut didactic. Descoperirea viitorului bisericii lui Hristos este descoperită într-o carte pe care doar Mielul lui Dumnezeu, Isus, Marele învățător, poate să o deschidă (Apocalipsa 5:1- 5).

Nu tot materialul didactic din cărțile lui Moise se aplică în timpurile noas­ tre. Deuteronomul 17:14-20, care cuprinde legea pentru împărat, conține instrucțiuni clare despre alegerea unui rege. Bineînțeles, astăzi noi nu mai desemnăm niciun împărat în biserica noastră. Cum stabilim punerea corectă în practică a acestui material didactic din Scriptură în timpurile noastre?

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:
www.7adventist.com/studiu/

8.4 Moise și Prorocii – st8 Educația și răscumpărarea

About The Author
-