Gabriel Radu 7.1 Introducere in studiu (st7 Din groapa leilor în prezenţa îngerilor)
După ce Medo-Persia a cucerit Babilonul, Darius Medul a recunoscut înţelepciunea lui Daniel şi l-a invitat să facă parte din noua guvernare. Profetul îmbătrânit excela în modul de a se achita de îndatoririle lui publice, iar noul împărat l-a numit căpetenie în guvernarea medo-persană.
Totuşi, în desfăşurarea evenimentelor, Daniel s-a confruntat cu invidia celorlalţi demnitari. Dar, înainte ca relatarea să ia sfârşit, putem vedea că el a rămas credincios, nu doar îndatoririlor pământeşti în împărăţia medo-perşilor, ci, mai important, l-a rămas credincios Dumnezeului său. Putem fi siguri că faptul că l-a fost credincios lui Dumnezeu a avut un impact direct asupra credincioşiei lui în toate celelalte aspecte ale vieţii.
Experienţa lui Daniel cu persecuţia este o prefigurare a experienţei poporului lui Dumnezeu din timpul sfârşitului. Nu ni se spune că poporul lui Dumnezeu va fi scutit de încercări şi suferinţă, dar primim asigurarea că, în conflictul cu răul, în cele din urmă binele va triumfa şi Dumnezeu îşi va salva poporul.
Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:
www.7adventist.com/studiu/