Gabriel Radu 6.2 „Un popor dintre toate popoarele…” (st6 Sămânţa lui Avraam)
„Căci tu eşti un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău; Domnul, Dumnezeul tău te-a ales ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pământului” (Deuteronomul 7:6).
Nu există nicio îndoială: Domnul a ales în mod specific poporul evreu ca să fie reprezentantul Său special pe pământ. Termenul tradus cu „al Lui” în versetul de mai sus este segullá şi poate însemna „proprietate valoroasă” sau „tezaur deosebit” („proprietatea Lui”, NTR). De asemenea, lucrul cel mai important este că alegerea aceasta este în totalitate acţiunea lui Dumnezeu, o expresie a harului Său. Nu s-a găsit nimic la copiii lui Israel care să-i facă să merite acest har. Nici nu putea să se găsească, deoarece harul este ceva nemeritat.
1. Cum explică versetul de mai jos alegerea poporului Israel de către Domnul? Ezechiel 16:8
„De ce Domnul a ales Israelul? Acesta este un lucru de nepătruns. Poporul Israel era un mic grup de oameni fără cultură sau prestigiu. Nu avea calităţi care să garanteze o asemenea alegere. […] Motivul suprem al acelei alegeri se găseşte în taina dragostei dumnezeieşti. Totuşi, adevărul este că Dumnezeu a iubit Israelul şi l-a ales, onorând prin aceasta făgăduinţa făcută strămoşilor lui. […] Poporul a fost ales în virtutea dragostei lui Iehova pentru el. El a fost eliberat din sclavia Egiptului prin manifestarea puterii lui Iehova. Ar fi trebuit să priceapă semnificaţia acestor intervenţii măreţe şi să-şi dea seama că era, într-adevăr, un popor sfânt, preţios şi deosebit!”- J.A. Thompson, Deuteronomy, Londra, 1974, pp. 130-131.
Potrivit planului divin, israeliţii trebuiau să fie atât un neam împărătesc, cât şi unul preoţesc. Într-o lume nelegiuită, ei trebuiau să fie de viţă regală din punct de vedere moral şi spiritual, triumfând asupra domniei păcatului (Apocalipsa 20:6). Ca preoţi, ei trebuiau să se apropie de Domnul prin rugăciune, prin laudă şi prin jertfe. Ca un mijloc de legătură între Dumnezeu şi păgâni, ei trebuiau să slujească drept învăţători, predicatori şi profeţi şi să fie exemple de vieţuire sfântă – reprezentanţii cereşti ai adevăratei religii.
Textul pentru astăzi spune că ei trebuiau să fie deosebiţi „dintre toate popoarele de pe faţa pământului”. Având în vedere tot ce învaţă Cuvântul despre virtutea umilinţei şi despre pericolul mândriei, ce crezi că înseamnă această menţiune? În ce fel ei trebuiau să fie diferiţi, aleşi „dintre toate popoarele”? Ar trebui să ne aplicăm noţiunea aceasta şi nouă, ca biserică? Dacă da, cum?
Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:
www.7adventist.com/studiu/
