5.1 Introducere in studiu – st5 Domn al păcii

Views


Gabriel Radu 5.1 Introducere in studiu (st5 Domn al păcii)

Când dr. Robert Oppenheimer, cel care a supravegheat producerea primei bombe atomice, a fost întrebat de membrii Comitetului Congresului Statelor Unite dacă există vreun mod de apărare împotriva armei, marele fizician a răspuns: „Bineînţeles. Pacea!” – Paul Lee Tan, Encyclopedia of 7700 Illustrations: Signs of the Times, 1985, p. 989

Pacea este un vis iluzoriu al omenirii. Se estimează că, de la începutul istoriei scrise, lumea a trăit pe deplin în pace doar aproximativ 8% din timp. În aceşti ani, cel puţin 8 000 de tratate au fost încălcate (Ibidem, p. 987, adaptat). În cei 50 de ani care au urmat după terminarea Primului Război Mondial, care ar fi trebuit să fie războiul care să pună capăt tuturor războaielor, au fost două minute de pace pentru fiecare an de război.

În 1985, Alfred Nobel, inventatorul dinamitei, a creat o fundaţie pentru acordarea unui premiu celor care aduc o contribuţie remarcabilă pentru pace (Ibidem, p. 988, adaptat). Dar, în ultimii ani, chiar şi unii câştigători ai Premiului Nobel pentru Pace au fost implicaţi în conflicte violente.

În această săptămână vom citi despre Singurul care poate aduce pacea adevărată şi nepieritoare.

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:
www.7adventist.com/studiu/

5.1 Introducere in studiu – st5 Domn al păcii

About The Author
-