Nina & Raul Nițu „4.2 Relaţia cu Hristos (st4 Căile lui Dumnezeu şi căile lumii)”
Duminică, 21 ianuarie – Relaţia cu Hristos
Iubirea pentru posesiunile pământeşti îl poate înrobi pe om, chiar şi pe cel sărac, legându-l de lume şi nu de Hristos. Indiferent de situaţia noastră economică, patima dobândirii de bunuri materiale se poate transforma într-o cursă teribilă şi, dacă nu este supusă Domnului, poate duce la pierderea mântuirii. Satana ştie lucrul acesta şi se foloseşte de el pentru a-i prinde în capcana lui pe cât mai mulţi. Cum ne putem proteja?
1. Cum împlinim sfatul dat de apostolul Pavel în Coloseni 3:2?; Psalmii 119:11; Efeseni 6:18
2. Ce alte texte ne vorbesc despre lucrurile cu care ar trebui să se preocupe mintea noastră? Vezi, de exemplu, Filipeni 4:8
Singurul „tratament” pentru spiritul lumesc, în toate formele lui, este să ne consacrăm lui Hristos în toate circumstanţele vieţii, fie ele plăcute sau neplăcute (Psalmii 34:1). Moise a socotit „ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului” (Evrei 11:26). Hristos trebuie să ocupe primul loc în viaţa noastră. El aşteaptă din partea noastră un angajament izvorât din convingere, nu din comoditate; altfel spus, aşteaptă să ne dedicăm Lui pentru că ştim cine este El şi ce a făcut pentru noi, nu de dragul avantajelor imediate de care am putea beneficia ca urmare a credinţei în El şi a consacrării faţă de El.
Viaţa noastră să fie ascunsă în Isus şi planurile Sale să fie planurile noastre. Să ne consacrăm Lui cu adevărat, înseamnă să punem mâna pe plug şi să nu ne mai uităm înapoi (Luca 9:62). Când ne consacrăm Lui cu totul, El ne ridică la potenţialul nostru maxim. Când ne predăm Lui, El ne scoate de sub stăpânirea lumii. Viaţa noastră să-L aibă în centru pe Hristos şi nu bunurile pământeşti; numai El poate umple golul din suflet.
Gândeşte-te la o ocazie în care ai achiziţionat un bun material, un lucru pe care ţi l-ai dorit foarte mult. Cât a durat bucuria şi satisfacţia achiziţionării lui?
Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:
http://www.7adventist.com/studiu/caile-lui-dumnezeu-si-caile-lumii/