Gabriel Radu 3.1 Introducere in studiu (st3 Isus, apostolii şi Biblia)
Din nefericire, în această eră postmodernă, Biblia a fost reinterpretată în mare măsură din perspectiva unei filozofii care îi pune la îndoială şi inspiraţia, şi autoritatea. De fapt, Biblia este privită ca fiind o carte cu idei ale unor oameni care au trăit într-o cultură destul de primitivă şi care nu ar putea înţelege lumea aşa cum o înţelegem noi astăzi. În acelaşi timp, elementul supranatural a fost fie minimalizat, fie îndepărtat cu totul, transformând Biblia într-un simplu document care, în loc să prezinte viziunea lui Dumnezeu cu privire la om, a ajuns să prezinte viziunea omului cu privire la Dumnezeu. În consecinţă, pentru mulţi, Biblia a devenit în mare parte irelevantă într-o eră a gândirii darwiniste şi a filozofiei moderne.
Totuşi, noi respingem total această poziţie. Noul Testament ne prezintă o modalitate inspirată de a privi întreaga Scriptură, studiind modul în care Isus şi apostolii au înţeles Vechiul Testament, singura Biblie pe care o aveau la acea vreme. Cum s-au raportat ei la oamenii, locurile şi evenimentele descrise? Care a fost gândirea lor şi apoi metodele de interpretare? Să îi analizăm pe ei şi modul în care au înţeles Scriptura în contrast cu ideile greşite ale oamenilor neinspiraţi, ale căror ipoteze conduc spre scepticism şi îndoială faţă de Cuvântul lui Dumnezeu.
Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:
www.7adventist.com/studiu/