2.3 Proclamă-L pe Isus cel înviat – st2 Puterea mărturiei personale

Views


Gabriel Radu 2.3 Proclamă-L pe Isus cel înviat (st2 Puterea mărturiei personale)

Era duminică dimineaţa devreme şi cele două Marii se grăbeau spre mormântul lui Hristos. Nu mergeau pentru a-I cere ceva. Ce le-ar fi putut oferi un om mort? Ultima dată când L-au văzut, trupul Lui era însângerat, rănit şi zdrobit. Scenele de la cruce se întipăriseră adânc în mintea lor. Acum, pur şi simplu, ele îşi făceau datoria. Pline de durere, îşi croiau drum spre mormânt pentru a îmbălsăma trupul Lui. Umbrele sumbre ale deznădejdii învăluiseră viaţa lor în întunericul disperării. Viitorul era nesigur şi le oferea puţină speranţă. Dar, când au ajuns la mormânt, femeile au fost uluite să-l vadă gol.

2. Cum a descris Matei evenimentele din dimineaţa aceea? Matei 28:5,6

Acum, femeile erau copleşite de bucurie. Norii negri de tristeţe se risipiseră în lumina soarelui din zorii acelei dimineţi. Noaptea întristării lor se terminase. Bucuria le împodobea chipul şi cântece de veselie au luat locul lacrimilor de jale.

3. Care a fost reacţia Mariei când a descoperit că Hristos înviase? Marcu 16:1-11

După ce s-a întâlnit cu Hristos cel înviat, Maria a alergat să povestească cele întâmplate. Vestea bună există pentru a fi împărtăşită, şi Maria nu putea să tacă. Hristos era viu! Mormântul Său era gol, şi lumea trebuia să afle acest lucru. Şi noi, când ne întâlnim pe drumul vieţii cu Isus cel înviat, trebuie să alergăm să povestim ce ni s-a întâmplat, deoarece vestea bună există pentru a fi împărtăşită.

Este surprinzător şi faptul că, deşi Isus le spusese mai dinainte că El urma să moară şi să învie, ucenicii – cei pe care Isus i-a ales – au refuzat să creadă mărturia Mariei. „Când au auzit ei că este viu şi că a fost văzut de ea, n-au crezut-o” (Marcu 16:11). Astfel, dacă nici chiar ucenicii lui Isus nu au crezut imediat, nu ar trebui să fim surprinşi dacă ceilalţi nu acceptă imediat cuvintele noastre.

Când a fost ultima dată când mărturia ta a fost respinsă? Cum ai reacţionat și ce ai învăţat din acea experienţă?

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:
www.7adventist.com/studiu/

2.3 Proclamă-L pe Isus cel înviat – st2 Puterea mărturiei personale

About The Author
-