Gabriel Radu 13.2 O viziune despre sfârşit (st13 Odihna supremă)
Cel care a supravieţuit cel mai mult dintre ucenicii care fuseseră cu Isus se afla pe o insulă stâncoasă, un fel de închisoare, departe de tot ce-i fusese mai apropiat şi mai drag. Oare ce-o fi gândit Ioan când s-a trezit aruncat pe acea insulă pustie? Cum a ajuns acolo, şi încă în felul acesta? În definitiv, Îl văzuse pe Isus plecând şi îi văzuse pe cei doi îngeri stând acolo şi spunând: „Bărbaţi galileeni, de ce staţi şi vă uitaţi spre cer? Acest Isus care S-a înălţat la cer din mijlocul vostru va veni în acelaşi fel cum L-aţi văzut mergând la cer” (Faptele 1:11).
Totuşi, acest lucru avusese loc cu mulţi ani în urmă şi Isus nu Se întorsese încă. Între timp, ceilalţi apostoli care fuseseră de faţă în acea zi deja muriseră, majoritatea dintre ei martirizaţi pentru mărturia pe care o dăduseră despre Isus. Tânăra biserică trecuse printr-o schimbare de generaţie şi acum se confrunta cu o persecuţie teribilă, atât din afară, cât şi din partea mişcărilor eretice ciudate din sânul ei. Ioan trebuie să se fi simţit singur, obosit şi neliniştit. Şi apoi, dintr-odată, i s-a dat o viziune.
1. Ce fel de mângâiere îţi poţi imagina că a primit Ioan din această viziune? Apocalipsa 1:9-19
Isus le spusese urmaşilor Săi: „Şi iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Matei 28:20). Fără îndoială, cuvintele acestea trebuie să-l fi încurajat pe Ioan în timp ce înfrunta exilul său singuratic. Cu siguranţă, viziunea, sau „revelaţia”, aceasta despre Isus a fost o mare mângâiere pentru el, ştiind că „Alfa şi Omega, Cel dintâi şi Cel de pe urmă” i Se manifesta acum într-un mod special apostolului exilat.
Ceea ce urmează după aceste versete sunt revelaţii despre viitorul acestei lumi. O vedere panoramică extraordinară a istoriei avea să fie înfăţişată înaintea ochilor lui – practic ceea ce pentru noi reprezintă istoria bisericii creştine, dar pentru el era viitorul acesteia.
Şi totuşi, în mijlocul încercărilor şi necazurilor care aveau să vină, lui Ioan i s-a arătat cum avea să se termine totul: „Apoi am văzut un cer nou şi un pământ nou; pentru că cerul dintâi şi pământul dintâi pieriseră, şi marea nu mai era. Şi eu am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, cetatea sfântă, Noul Ierusalim, gătită ca o mireasă împodobită pentru bărbatul ei” (Apocalipsa 21:1,2).
Marea viziune apocaliptică pe care Ioan a consemnat-o în cartea Apocalipsa l-a ajutat pe bătrânul apostol să se odihnească plin de încredere în asigurarea şi în făgăduinţele lui Dumnezeu
Viaţa poate fi grea acum; chiar înspăimântătoare uneori. Totuşi, în ce fel ne aduce mângâiere cunoaşterea faptului că Dumnezeu ştie viitorul şi că, pe termen lung, este un viitor bun?
Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:
www.7adventist.com/studiu/
