Eugenia Milea & Titu Boabă „12.7 Un gând de încheiere (st12 Creştinul şi obiceiurile sale)”
Vineri, 23 martie – Un gând de încheiere
De-a lungul istoriei, au existat oameni care au umblat cu Dumnezeu la fel ca Enoh şi ca Noe. De exemplu, Daniel şi prietenii lui „şi-au dat seama că, pentru a sta ca reprezentanţi ai religiei adevărate în mijlocul religiilor false ale păgânismului, trebuie să aibă o minte clară şi să-şi desăvârşească un caracter creştin. Şi Dumnezeu însuşi le era învăţător. Rugându-se continuu, studiind cu conştiinciozitate, păstrând legătura cu Cel Nevăzut, umblau cu Dumnezeu aşa cum făcuse Enoh.” – Ellen G. White, Profeţi şi regi, ed. 2011, p. 336
„Umblarea cu Dumnezeu” defineşte activitatea administratorului creştin, aceea de a trăi zi de zi în legătură cu Dumnezeu. Un om înţelept îşi va forma obiceiul de a umbla cu Dumnezeu în această lume coruptă, fiindcă numai în acest fel va fi protejat de relele care domnesc în ea.
Administrarea creştină este o activitate de-o viaţă întreagă şi are ca punct de plecare încheierea legământului cu Dumnezeu (Amos 3:3). Cerinţele ei sunt să umblăm în Hristos (Coloseni 2:6), să trăim o viaţă nouă (Romani 6:4), să trăim în dragoste (Efeseni 5:2), să ne purtăm cu înţelepciune (Coloseni 4:5), să umblăm în adevăr (Psalmii 86:11), să umblăm în lumină (1 Ioan 1:7), să umblăm în neprihănire (Proverbele 19:1), să umblăm după Legea lui Dumnezeu (Exodul 16:4), să umblăm în fapte bune (Efeseni 2:10) şi să umblăm pe calea cea dreaptă (Proverbele 4:26).
Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatoarele link-uri:
http://www.7adventist.com/studiu/crestinul-si-obiceiurile-sale/
http://ellenwhiteaudio.org/ro/istoria-mantuirii/