Gabriel Radu 12.7 Un gând de încheiere (st12 Binecuvântările Sabatului)
„Nicio altă instituție încredințată iudeilor n-a urmărit atât de mult să-i deosebească de neamurile din jurul lor cum a făcut-o Sabatul. Dumnezeu a intenționat ca păzirea lui să-i arate ca închinători ai Săi. Trebuia să fie un semn al despărțirii lor de idolatrie, al legăturii lor cu adevăratul Dumnezeu. Dar, pentru a sfinți Sabatul, și oamenii trebuie să fie sfinți. Prin credință, ei trebuie să ajungă părtași la neprihănirea lui Hristos. Când i s-a dat lui Israel porunca: «Adu-ți aminte de ziua de odihnă ca s-o sfințești», Domnul a mai spus și «Să-Mi fiți niște oameni sfinți» (Exodul 20:8; 22:31). Numai în felul acesta Sabatul putea să-i deosebească pe israeliți ca închinători ai lui Dumnezeu.” „Prin urmare, Sabatul este un semn al puterii lui Hristos de a ne sfinți … Ca semn al puterii Sale sfințitoare, Sabatul le este dat tuturor acelora care, prin Hristos, devin o parte a Israelului lui Dumnezeu.” – Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii, pp. 283, 288-289.
Studiu la rând:
Ieremia 40-46
Evanghelizare, secţiunea 10, subcapitolul „Rebotezarea”
1. Al cui era hanul de lângă Betleem, unde s-au oprit cei ce se pregăteau să plece în Egipt?
2. Cum erau oamenii aceia care i-au spus lui Ieremia: „Minți!”?
3. Care erau cetățile din Egipt, unde locuiau iudeii fugiți de frica haldeilor (caldeenilor)?
4. Ce anume era comparat cu „fâșâitul unui șarpe”?
5. în ce pericol se vor afla cei care vor exagera cu privire la subiectul rebotezării?
Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:
www.7adventist.com/studiu/
