Gabriel Radu 12.2 „Gândul Calvarului” (st12 Credinţa legământului)
Calea mântuirii arătată în Vechiul Testament sub legământul mozaic nu este diferită de cea din Noul Testament, din cadrul legământului celui nou. Atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament, în vechiul sau în noul legământ, mântuirea este doar prin credinţă. Dacă s-ar fi realizat prin oricare alt mijloc, cum ar fi faptele, mântuirea ar fi fost ceva ce ni se cuvenea, ceva ce Creatorul era obligat să ne dea. Doar aceia care nu înţeleg gravitatea păcatului ar putea crede că Dumnezeu era supus unei astfel de obligaţii de a ne salva. Dimpotrivă, există o singură obligaţie, şi anume datoria noastră faţă de legea pe care am călcat-o. Bineînţeles, noi nu am fi putut să o plătim; din fericire, Isus a plătit-o pentru noi.
„Atunci când oamenii vor putea înţelege mai profund dimensiunea măreţului sacrificiu care a fost făcut de Maiestatea cerului, murind în locul omului, atunci planul mântuirii va fi preamărit şi gândul Calvarului va trezi în inimile creştinilor sentimente duioase, sacre şi însuflețitoare. În inima şi pe buzele lor, se vor afla laude la adresa lui Dumnezeu şi a Mielului. Mândria şi îngâmfarea nu se pot dezvolta în inima care păstrează vii în memorie scenele de pe Calvar. Lumea aceasta li se va părea fără valoare celor care apreciază marele preţ plătit pentru răscumpărarea omului – sângele preţios al iubitului Fiu al lui Dumnezeu. […] Mulţi dintre cei care mărturisesc a fi creştini se entuziasmează cu privire la planuri lumeşti şi interesul le este stârnit de distracţii noi şi excitante, în timp ce, atunci când este vorba despre cauza lui Dumnezeu, inima le este rece ca gheaţa. Iată, sărmane formalist, un subiect care are suficientă importanţă ca să-ţi trezească interesul.
Aici sunt implicate interese veşnice. Este un păcat să rămâi liniştit şi indiferent în legătură cu acest subiect. Scenele Calvarului cheamă la cea mai profundă emoţie. În legătură cu acest subiect îţi este îngăduit să manifeşti entuziasm. Gândurile şi imaginaţia noastră nu vor putea niciodată să înţeleagă pe deplin faptul că Hristos, Cel atât de minunat, de nevinovat, a suferit o moarte atât de dureroasă, purtând povara păcatelor lumii. Nu putem cuprinde lungimea, lărgimea, înălţimea şi adâncimea unei asemenea iubiri. Contemplarea adâncimilor de neegalat ale iubirii Mântuitorului trebuie să umple mintea, să atingă şi să topească sufletul, să rafineze şi să înnobileze sentimentele şi să transforme complet întregul caracter.” – Ellen G. White, Mărturii, vol. 2, p. 212.
Roagă-te cu privire la ceea ce Ellen G. White a scris. Având aceste rânduri în minte, citeşte Galateni 6:14 şi apoi întreabă-te cum poţi slăvi crucea lui Hristos.
Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:
www.7adventist.com/studiu/
