11.6 Nu vor mai fi lacrimi, nici durere – Fericita noastră nădejde

Views

Getrud si Gabriel Radu 11.6 Nu vor mai fi lacrimi, nici durere (st11 Fericita noastră nădejde)

6. Încearcă să îţi imaginezi cum va fi viaţa descrisă în următoarele pasaje biblice. De ce este greu să îţi imaginezi viaţa fără păcat, fără moarte, fără durere şi fără lacrimi? Apocalipsa 21:1-5; 22:1-5

În mod indiscutabil, modul în care Biblia descrie viaţa noastră după eradicarea păcatului este minunat şi glorios si, fără îndoială, redă numai în parte ceea ce ne aşteaptă. Chiar şi în aceste versete, descrierile ne prezintă la fel de mult ce nu va fi acolo şi ce va fi. Deoarece lumea în care trăim este singura lume pe care o cunoaştem, poate să fie greu pentru noi să ne imaginăm viaţa fără durere şi suferinţă, fără moarte şi teamă, fără nedreptate şi sărăcie.

Acolo nu doar că nu vor exista aceste lucruri, dar descrierea adaugă ceva mult mai personal: „El va şterge orice lacrimă din ochii lor” (Apocalipsa 21:4). Vorbind despre cei care vor fi salvaţi, mila lui Dumnezeu pentru cei care au suferit în istoria omenirii atinge punctul culminant în această propoziţie. El pune capăt suferinţei lor, dar, mult mai mult decât atât, El le şterge personal lacrimile.

Zdrobiţi şi înspăimântaţi de o viaţă de păcat şi de o lume a nedreptăţii şi a tragediei, putem vedea în cartea Apocalipsa licăriri ale procesului vindecării pentru toţi cei care, într-un fel sau altul, am fost victime ale păcatului. Descriind pomul vieţii, Ioan explică faptul că „frunzele pomului slujesc la vindecarea neamurilor” (Apocalipsa 22:2). Din nou, Dumnezeu dă dovadă de înţelegere şi compasiune pentru ceea ce a însemnat să fii om, să simţi, să experimentezi, să fii martor şi chiar să participi la răul făcut în această lume. Planul Său pentru re-crearea lumii noastre include restaurarea şi vindecarea fiecăruia dintre noi.

Până atunci, noi încercăm să facem tot ce putem mai bine prin Hristos, să ne facem partea, oricât de mică şi neînsemnată ar fi, să le slujim celor din jur care au nevoie de ajutor. Orice ar fi – cuvinte blânde, o masă caldă, ajutor medical, îmbrăcăminte, un sfat bun – orice putem face ar trebui să facem cu aceeaşi iubire altruistă, jertfitoare şi plină de abnegaţie pe care a manifestat-o Domnul Isus când a fost pe pământ.

Desigur, lumea va merge din rău în mai rău, în ciuda celor mai mari eforturi ale noastre. Mântuitorul a ştiut acest lucru, totuşi acest adevăr nu L-a oprit din a le sluji altora şi nu ar trebui să ne oprească nici pe noi.

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:
www.7adventist.com/studiu/www.7adventist.com/studiu/www.7adventist.com/studiu/

11.6 Nu vor mai fi lacrimi, nici durere – Fericita noastră nădejde

About The Author
-