10.3 Lucrarea care are loc în inimă – st10 Legământul cel nou

Views


Gabriel Radu 10.3 Lucrarea care are loc în inimă (st10 Legământul cel nou)

Când Regatul de Sud, al lui Iuda, era pe punctul de a lua sfârşit şi poporul urma să fie dus în robia babiloniană, Dumnezeu a vestit „noul legământ” prin profetul Ieremia. Este prima dată când noţiunea aceasta apare în Biblie. Totuşi, ideea unui alt legământ este menţionată şi când Regatul de Nord, al celor zece seminţii ale lui Israel, era pe punctul de a fi distrus (cu aproximativ 150 de ani înainte de Ieremia), de data aceasta de către Osea (Osea 2:18-20).

3. Observă analogia între ceea ce îi spune Domnul poporului Său în Osea 2:18-20 şi ceea ce spune în Ieremia 31:31-34. Ce imagini comune sunt folosite? Ce spune aceasta despre semnificaţia şi despre natura legământului?

De-a lungul timpului, când planurile lui Dumnezeu pentru poporul legământului Său au fost împiedicate de răzvrătirea şi de necredinţa poporului, El a trimis profeţi ca să proclame că legământul cu credincioşii Lui nu se încheiase. Indiferent cât de necredincioşi au fost oamenii şi în ciuda apostaziei, răzvrătirii şi neascultării din mijlocul lor, Domnul încă Îşi face cunoscută dorinţa de a intra într-o relaţie de legământ cu toţi aceia care sunt dispuşi să se pocăiască, să asculte şi să ceară împlinirea făgăduinţelor Lui.

4. Deşi textele de mai jos nu vorbesc în mod specific despre un nou legământ, ce elemente găsim în ele care reflectă principiile din spatele noului legământ? Ezechiel 11:19; Ezechiel 18:31; Ezechiel 36:26

Domnul spune: „Le voi da o inimă nouă ca să înţeleagă că Eu sunt Domnul” (Ieremia 24:7); „Voi lua din trupul lor inima de piatră şi le voi da o inimă de carne” (Ezechiel 11:19) şi „vă voi da o inimă nouă şi […] un duh nou” (Ezechiel 36:26). El mai spune: „Voi pune Duhul Meu în voi” (Ezechiel 36:27). Lucrarea aceasta a Domnului este temelia noului legământ.

Ce i-ai răspunde unui om care îţi spune: „Vreau o inimă nouă; vreau ca Legea să fie scrisă în inima mea; vreau o inimă care să-L cunoască pe Domnul, dar nu ştiu cum să fac”?

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:
www.7adventist.com/studiu/

10.3 Lucrarea care are loc în inimă – st10 Legământul cel nou

About The Author
-