Gabriel Radu 1.5 Biblia şi istoria (st1 Caracterul unic al Bibliei)
În comparaţie cu alte cărţi considerate sfinte, Biblia nu prezintă doar gândurile filozofice ale unui om (ca Buda sau Confucius), ci redă intervenţiile lui Dumnezeu în istorie în succesiunea lor spre împlinirea unui plan precis, care are în vedere: (1) făgăduinţa cu privire la Mesia şi (2) a doua venire a lui Isus. Acest progres este specific credinţei iudeo-creştine, în contrast cu viziunea ciclică a multor altor religii, din Egiptul antic până la religiile răsăritene moderne.
5. Ce ne învaţă următoarele pasaje nu doar despre adevărul istoric al învierii lui Hristos, ci şi despre semnificaţia lui pentru fiecare, personal? 1 Corinteni 15:3-5,51-55; Romani 8:11; 1 Tesaloniceni 4:14
Mărturia evangheliilor şi a lui Pavel este că Isus a murit, a fost îngropat, a fost înviat din morţi şi S-a arătat mai multor oameni. Această mărturie este susţinută de martorii care I-au pus trupul în mormânt şi, mai târziu, au văzut mormântul gol. Martorii L-au atins pe Isus şi au stat la masă cu El. Maria Magdalena, Maria (mama lui Isus) şi alte femei L-au văzut ca Hristos cel înviat. Ucenicii au vorbit cu El pe drumul spre Emaus. Isus li S-a arătat pentru a le da marea trimitere a Evangheliei. Pavel scrie că, dacă mărturia Scripturii nu este crezută, atunci propovăduirea şi credinţa noastră sunt în „zadar” (1 Corinteni 15:14). Alte traduceri spun „nule şi fără valoare” (REB) sau „nefolositoare” (NIV). Ucenicii afirmă că „a înviat Domnul cu adevărat” (Luca 24:34). Termenul grecesc ontos face referire la un lucru care a avut loc efectiv. El este tradus prin „cu adevărat”, „cu siguranţă” sau „chiar aşa”. Ucenicii dau mărturie că „a înviat Domnul cu adevărat”.
Hristos este prezentat şi ca „pârga” celor adormiţi (1 Corinteni 15:20). Adevărul istoric care ne spune că Hristos a înviat din morţi şi astăzi trăieşte este garanţia că şi ei vor fi înviaţi la fel ca El. Toţi cei drepţi „vor învia în Hristos” (vers. 22). Termenul folosit aici sugerează o acţiune creatoare, când toţi cei „care sunt ai lui Hristos” sau Îi rămân credincioşi vor fi înviaţi „la venirea Lui” (vers. 23), „la cea din urmă trâmbiţă” (vers. 52).
De ce făgăduinţa învierii este atât de importantă în credinţa noastră, în special în lumina învăţăturii că cei morţi dorm? De ce fără ea, credinţa noastră ar fi în zadar?
Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:
www.7adventist.com/studiu/
