1.1 Introducere in studiu – st1 Educația în Grădina Edenului

Views


Gabriel Radu 1.1 Introducere in studiu (st1 Educația în Grădina Edenului)

Majoritatea cercetătorilor Bibliei cunosc istoria relatată în primele trei capitole din Geneza și seria ei de personaje: Dumnezeu, Adam, Eva, îngerii, șarpele. Cadrul este o grădină splendidă, într-un paradis numit Eden. Cursul intrigii pare să urmeze o serie logică de evenimente. Dumnezeu creează. Dumnezeu îi instruiește pe Adam și pe Eva. Adam și Eva păcătuiesc. Adam și Eva sunt alungați din Eden. Totuși, o privire mai atentă la primele capitole din Geneza, mai ales prin prisma educației, va oferi o mai bună cunoaștere a personajelor, a cadrului și a narațiunii.

„Sistemul de educație instituit la începutul lumii trebuia să fie un model
pentru om de-a lungul veșniciei. Ca o ilustrare a principiilor sale, a fost întemeiată o școală-model în Eden, căminul primilor noștri părinți. Grădina Edenului era sala de clasă, natura era manualul, Creatorul însuși era Profesorul, iar părinții familiei omenești erau elevii.” – Ellen G. White, Educație, p. 20

Domnul a fost fondatorul, directorul și învățătorul acestei prime școli. Dar, după cum știm, Adam și Eva au ales un alt învățător și au învățat lecțiile greșite. Ce s-a întâmplat, de ce și ce anume putem învăța din acest raport timpuriu despre educație, care ne poate ajuta pe noi azi?

Pentru mai multe materiale de scoala de sabat va invitam sa vizitati pagina noastra web accesand urmatorul link:
www.7adventist.com/studiu/

1.1 Introducere in studiu – st1 Educația în Grădina Edenului

About The Author
-