Ziua de 29 noiembrie 2017 reprezintă încă o pagină importantă în istoria învățământului superior adventist din România – acreditarea, prin lege, a singurei instituții de învățământ superior a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România, transformată din Institutul Teologic Adventist în Universitatea Adventus. După obținerea acreditării instituționale din partea ARACIS în aprilie 2015, conform procedurilor legale și la solicitarea Institutului Teologic Adventist și a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România, Guvernul României a inițiat proiectul de lege de înființare a Universității Adventus din Cernica, proiect care a fost dezbătut și aprobat mai întâi de Senatul României, apoi și de Camera Deputaților. Ulterior, legea a fost promulgată de către Președintele României și a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 945 din 29 noiembrie 2017.
Pentru prima dată în istoria existenței sale, instituția de învățământ superior a Bisericii Adventiste din România este parte a sistemului național de învățământ și are drepturi egale cu celelalte universități acreditate din România – dreptul de a susține examene de finalizare a studiilor (licență), de a înființa programe de masterat, iar studenții Universității Adventus vor beneficia de aceleași drepturi ca și colegii lor din universitățile acreditate. Schimbarea numelui Institutului Teologic Adventist în Universitatea Adventus este în acord cu oferta de studii a instituției noastre care, pe lângă programul de studii Teologie Pastorală, include și programele de studii Asistență socială și Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar.
Într-un moment atât de frumos, gândurile noastre de recunoștință se îndreaptă în primul rând către Dumnezeu, care ne-a binecuvântat atât de mult, dar și către întregul colectiv academic și administrativ al Institutului Teologic Adventist care, prin eforturile și dedicarea lui, și-a adus contribuția la această realizare, către conducerea Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România și către Bordul ITA, care ne-au susținut în aceste eforturi, către Departamentul Libertate Religioasă din cadrul Uniunii de Conferințe a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea din România, care a făcut demersuri susținute și repetate pentru ca proiectul de lege să devină realitate și către întreaga Biserică Adventistă din România, care ne susține și ne poartă în rugăciunile sale. Fiți binecuvântați cu toții!
Planurile de viitor ale Universității Adventus includ organizarea examenului de licență pentru promoția 2018, examen care se va desfășura în premieră în cadrul instituției noastre și inițierea procedurilor pentru înființarea unui program de master în domeniul Științelor Educației. Purtați-ne în continuare în rugăciunile dumneavoastră!