Cu ocazia Zilei Naționale a Copilului, ADRA România împreună cu Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea Salem din Arad organizează sâmbătă, 3 iunie 2023, ora 19:00, cea de-a șaptea ediție a Concertului umanitar „Vis de copil”. Concertul umanitar va avea loc la Palatul Cultural din municipiul Arad, unde, în cadrul programului vor concerta: Corul de copii al Bisericii Adventiste Salem din Arad, Grupul vocal Harmony, Alexandra Crișan la vioară și Beniamin Buși, voce.
Acest eveniment face parte din suita de manifestări prin care ADRA România își propune să promoveze proiectul „Vreau la școală!” și să ofere copiilor beneficiari din zona Banat șansa de a petrece câteva zile într-o tabără de vară.
Participanții la concertul “Vis de copil” vor avea posibilitatea să asculte muzică de calitate și să cunoască povești de viață ale copiilor care sunt beneficiari în cadrul proiectului „Vreau la școală!”, din zona Banat. De asemenea, vor fi prezenți la eveniment și reprezentanți ai cadrelor didactice cu care ADRA România a dezvoltat o colaborare foarte frumoasă și care sunt parteneri în implementarea proiectului „Vreau la școală!”.
Intrarea este liberă!
„Sunt fericită pentru că anul acesta, orașul Arad va fi locul unde visele copiilor pot prinde aripi și pot deveni realitate. Mulțumesc lui Dumnezeu pentru că a făcut posibil ca cea de-a șaptea ediție a concertului „Vis de copil” să se desfășoare la Arad. Pentru mine acesta este un proiect de suflet care a fost implementat de-a lungul anilor în diferite orașe, iar prin intermediul acestui concert ADRA România întinde o mână către copiii din proiectul „Vreau la școală!”, oferindu-le beneficiarilor din zona Banat posibilitatea de a merge într-o tabără de vară. Mulțumesc colegilor și colaboratorilor locali pentru suport și implicare, mulțumesc copiilor și artiștilor care au ales să ne fie parteneri și așteptăm cu emoție, dar și cu mare interes publicul care va avea parte de o seară de neuitat la Palatul Cultural din Arad. Împreună putem aduce bucurie, speranță și zâmbet, pe chipul, dar mai ales, în viața micuților beneficiari care au puterea să viseze, în ciuda neajunsurilor cu care se confruntă”, a declarat Gabriela Istrate, Manager Proiect ADRA România.
„Pe data de 3 iunie, ora 19.00, la Palatul Cultural din Arad, ADRA România împreună cu Biserica Adventistă Salem din Arad organizează un concert umanitar pentru copiii din cadrul proiectului „Vreau la școală!”. Apreciem acești copii care sunt inteligenți și își doresc să învețe, dar sunt în risc de abandon școlar din cauza sărăciei. Vă invit cu mare drag să ne bucurăm de un eveniment frumos, de muzică de calitate și de povești impresionante de viață, iar împreună să împlinim visul acestor copii de a participa într-o tabără de vară. Vă aștept cu drag și mă voi bucura să știu că împreună cu dumneavoastră am oferit acest dar unor copii care luptă ca prin educație să-și croiască o viață mai bună și un viitor frumos”, a declarat Daniel Bota, Responsabil / Coordonator proiecte ADRA Banat și Crișana.
ADRA România susține educația!
Proiectul ADRA ”Vreau la școală!” susține la școală copii cuminți, harnici, silitori, apreciați de către autoritățile locale și cu rezultate bune la învățătură, deși provin din familii vulnerabile și sunt permanent amenințați de abandon școlar.
Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România în proiectul “Vreau la școală!” și să se implice, o pot face prin:
Începând cu anul 1990, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populație. Conducându-se în proiectele asumate după motoul ”Dreptate. Compasiune. Dragoste.”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane. Furnizor de servicii sociale acreditat, ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, organizația umanitară globală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, fiind activă în peste 118 de țări și conducându-se după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios, cu scopul de a sluji umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit.
ADRA România
- prin donații materiale (în special produse alimentare, rechizite sau bunuri de igienă personală), dar și prin
- donații financiare în conturile ADRA (cu precizarea „Vreau la școală!”) sau
- donând chiar acum direct pe site-ul adra.ro/doneaza, pentru proiectul “Vreau la școală!”, prin specificarea “Vreau la școală!” la destinația banilor.
- donând chiar acum 2 Euro prin SMS la numărul 8845 cu textul ”ADRA”.