Susține-l și tu pe Albert prin proiectul „Casa ADRA”

Views
În centrul „Casa ADRA” se află un băiețel cu ochii mari, curios și dornic să știe tot. L-am numit *Albert, văzându-i tricoul alb, îngrijit. Plin de energie ne-a acaparat cu întrebări de tot felul pentru a cunoaște cât mai repede împrejurimile centrului și a intra rapid în rutina din adăpost. Are 8 ani și nu merge la școală. Și-ar fi dorit să învețe să scrie, să citească și să se joace cu copii de vârsta lui, însă tatăl a considerat că lumea ar fi prea periculoasă pentru el, așa că i-a îngrădit cât de mult a putut libertatea. Momentele cele mai grele pentru Albert erau cele în care era prins cu un lanț de mobilă pentru a nu ieși afară să se joace. Se întâmpla rar ca tata să nu fie acasă să-l supravegheze, dar când acesta pleca totuși, iar fiul îndrăznea să-i încalce cuvântul, urma o pedeapsă aspră. Totul s-a sfârșit într-o zi când Albert, fiind legat de mobilă o vreme mai îndelungată decât de obicei, i-a spus mamei: ”Mamă, nu mai pot!”. Au plecat pur și simplu, neștiind dacă vor fi primiți la „Casa ADRA”, dacă vor avea unde să doarmă. Nu doar că au fost primiți în centrul nostru, dar au găsit o familie care i-a primit cu brațele deschise.
Albert este fericit, se joacă în voie afară, aleargă și a început să învețe, să scrie și să citească la un centru de zi la care a fost primit prin demersurile echipei de la „Casa ADRA”. A simțit atâta fericire de 1 iunie. El, ceilalți copii și mame prezente în „Casa ADRA” sau cele care au trecut pe la noi, dar au păstrat legătura cu echipa centrului, au trăit o zi de poveste: au pictat, au făcut baloane de săpun și au primit cadouri fiecare cu numele lor. Copiii s-au jucat știind că este dreptul lor la libertate, iar colegii de la „Casa ADRA” cu drag au pregătit un cadru deosebit, surprize și o masă delicioasă, astfel încât tabloul bucuriei să fie întreg. Cadourile și achiziționarea alimentelor pentru pregătirea meniului, precum și torturile au fost posibile prin implicarea unui grup de doamne din Municipiul Buzău, din Departamentul Misiunea Femeii al Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, Conferința Muntenia.  
„Mulțumirea noastră este enormă când privim astfel de scene de bucurie sinceră în care sunt implicați copiii noștri de la „Casa ADRA” dar și mămicile și ne amintim cât de împovărate și lipsite de speranță au venit la noi. Procesul de recuperare al unei supraviețuitoare a abuzului în familie este dificil, apar piedici la tot pasul, însă suntem alături de fiecare caz și creăm tot felul de ocazii în care cei care au trecut pe la noi să știe că rămân parte din familia ADRA România. Existența unui grup de suport este un ingredient esențial în procesul lor de integrare socială”, a declarat Alina Bordas-Mohorea, Psiholog ADRA România.
În anul 2022, prin proiectul „Casa ADRA” au fost susținuți 81 beneficiari, dintre care 44 au fost găzduiți în adăpost și au primit toate serviciile specializate (consiliere psihologică, consiliere socială, orientare în carieră, îndrumare către un jurist, asistență medicală de urgență). Suntem recunoscători tuturor inimilor deschise către acest proiect, tuturor celor ce au ales să ne susțină financiar sau în alt mod. Mai departe, puteți alege să vă implicați alături de noi să-l susținem pe Albert la „Casa ADRA”! Vă puteți înscrie la Festivalul ”Zbor de copil” pentru un dublu beneficiu, anume: vă veți bucura de un festival caritabil deosebit în care veți fi premiat și veți susține cu donația făcută la înscriere copiii de la „Casa ADRA”. Toate informațiile despre festival le găsiți pe site-ul: www.zbordecopil.ro sau pe Facebook: Casa ADRA / Instagram: casa.adra.
Începând cu anul 2009, ADRA România conduce Centrul de Primire în Regim de Urgenţă a Victimelor Violenţei în Familie – Casa ADRA. Obiectivul acestui proiect este reintegrarea socială a victimelor violenței în familie prin adăpost, consiliere socială, consiliere psihologică, asistență medicală de urgență, hrană și îndrumare către un jurist. Viețile beneficiarelor găzduite în centru au fost schimbate pentru că au cunoscut un alt fel de a trăi: fără violență fizică, verbală, economică, psihică, sexuală și religioasă, bazându-se pe valori spirituale și cultivând obiceiuri sănătoase în alimentație, exercițiu fizic, instruire și recreere.
Agenția Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România este licențiată pentru serviciul social ”Centrul de Primire în Regim de Urgență a Victimelor Violenței în Familie – Casa ADRA”. Decizia de acordare a licenței de funcționare a fost emisă de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, în urma evaluării documentației depuse și a vizitelor de verificare. Centrul este licențiat până în 30.12.2025, în conformitate cu Legea nr. 197/2012 privind asigurarea calității în domeniul serviciilor sociale, cu modificările ulterioare.
Fii și tu alături de Albert și investește în lupta împotriva violenței în familie alături de ADRA România! Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România în proiectul ”Casa ADRA” și să se implice o pot face prin:
  • donații materiale (în special produse de igienă, medicamente, dar și îmbrăcăminte), dar și prin
  • donații financiare în contul ADRA cu specificarea proiectului ”Casa ADRA” sau
  • donând chiar acum direct pe site-ul adra.ro/doneaza, pentru proiectul ”Casa ADRA”,
  • donând chiar acum 2 Euro prin SMS la numărul 8845 cu textul ”ADRA”.
Începând cu anul 1990, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populație. Conducându-se în proiectele asumate după motoul ”Dreptate. Compasiune. Dragoste.”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane. Furnizor de servicii sociale acreditat, ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, organizația umanitară globală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, fiind activă în peste 118 de țări și conducându-se după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios, cu scopul de a sluji umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit. *pseudonim folosit din motive de siguranță ADRA România

Susține-l și tu pe Albert prin proiectul „Casa ADRA”

| Articole / Stiri, Intercer |
About The Author
-