Prin proiectul „Speranță pentru Ucraina”, ADRA România a intervenit planificat prin numeroasele echipe de voluntari, atât la punctele de frontieră, cât și deschizând centre de găzduire. Modul organizat de intervenție a permis ca sute de mii de oameni să fie ajutați în direcția unei vieți în afara sunetului asurzitor de sirene.
Poate v-ați imaginat că cei care ajută și primesc în casă refugiați sunt oameni care își permit, cu situații bune financiare. Dar cum este oare să îți deschizi casa pentru 12 oameni când tu ai doar 10 lei în portofel? Mai mult decât atât, de unde să ai putere să fi în slujba celorlalți când tu ești în timpul ședințelor de chimioterapie? La doar 35 de ani, Angelica, având-o alături doar pe mama de 70 de ani, ne dă o lecție extraordinară de empatie.
Când a auzit că războiul a început, Angelica, alături de sora sa, a mers în vama Giurgiulești cu 2 mașini pentru a găsi oameni ce aveau nevoie de un acoperiș deasupra capului: ”Ce ne scoate Dumnezeu în cale, aia ducem acasă!” Însă nu au găsit nimic atunci. Totuși, telefonul care anunța nevoia de cazare nu a întârziat să sune: o familie de 12 persoane avea nevoie de găzduire. Nu știa cum îi va culca: saltele pe jos, improvizații… mintea caută soluții când ne dorim aceasta. Nu au stat mult, doar câteva zile. Însă dorința de a ajuta, de a pune totul la dispoziția celorlalți era mai presus de confortul personal și starea de sănătate. Când aceștia au plecat, prin intermediul surorii, a sunat la ADRA pentru a afla cum poate ajuta. Pentru că nevoia de voluntari era acută, a găsit soluția de a mai aduce 2 persoane cu ea. Nu știa ce urma să găsească în vamă sau dacă era nevoie să rămână peste noapte, însă prima zi de voluntariat a fost una încărcată. A plecat de acasă de dimineață și s-a întors după ora 22.00 seara.
Telefonul a sunat din nou după câteva zile, anunțând venirea a 3 doamne cu 3 copii: ”Nu e nici o problemă, adu-i la mine. Dacă Dumnezeu m-a ținut pe pământul acesta și boala nu a evoluat cum spuneau la început doctorii, înseamnă că mă ține cu un scop. Deci trebuie să fac ceva pentru ceilalți!”. O parte din cei găzduiți au plecat, lăsând în urmă o doamnă cu un copilaș: ”Poți sta aici cât vrei, nu e nici o problemă, eu afară din casă nu te dau. Vedem noi cum ne descurcăm!”. Am rămas uimiți de câtă putere interioară și câtă iubire pentru oameni poate încăpea într-un singur suflet, cu o pensie de boală de 1.000 lei: ”Vine primăvara, vara. Ne vom duce cu munca, cu ziua. Vom câștiga ceva în plus și ne vom descurca!”.
Tulburarea celor găzduiți a devenit și povara ei, mai ales că soțul doamnei refugiate era într-o zonă de conflict major și nu răspundea la telefon. Vrei să mângâi, să liniștești, dar ce cuvinte să folosești în fața unei inimi de mamă făcută zdrențe? Când te lupți ani la rândul să ai un copil, să-ți formezi o familie, reușești într-un final, iar războiul îți ia și liniștea și soțul, cât de drept pare să fie? Părinți rămași, soț înrolat, un pui de om de doar câteva luni… emoții mai presus de cuvinte. Zilele sunt pline când te pui în slujba binelui. A ajutat persoanele găzduite să posteze anunțuri de angajare, a mers la instituțiile statului pentru a vedea ce drepturi au refugiații, le-a plimbat în Galați, pe faleză: ”Doamnele stăteau în casă și plângeau. Nu le puteam lăsa așa. Le-am scos și și-au mai revenit, copiii s-au jucat pe stradă”. Ne descrie mamele și copiii ca fiind ”oameni foarte simțiți”. Nu aprindeau lumina pentru a nu consuma curentul. Au avut cu ei 10 pâini și pentru a nu se strica, au tăiat felii și le-au făcut pesmet.
Uimirea nu a venit doar din comportamentul plin de recunoștință al musafirilor, ci și din sprijinul vecinilor și prietenilor Angelicăi. Sora sa a fost tot timpul aproape pentru a-i sprijini, dar și alți prieteni au venit încărcați: ”Dumnezeu nu te lasă niciodată! Înmulțește orice!”, spune Angelica. În ultima zi, una dintre doamnele care au plecat și-a exprimat dorința de a dărui ceva, deși avea atât de puține cu ea: bani. ”Voi sunteți fără casă, fără nimic. Plecați liniștiți că veți avea nevoie de orice” a fost mesajul venit dintr-o inimă parcă prea caldă pentru lumea aceasta. Despărțirea a însemnat multe lacrimi, emoții încâlcite: ”Voiau să plece, nu voiau… foarte îndoite și debusolate”. Dar gândul transmis a mai liniștit temerile călătorilor: ”Dacă nu vă este bine, întoarceți-vă!”.
Provocarea cea mai mare în această experiență? Banii. Cum să chibzuiești cât mai bine o mână de bănuți? Însă cu ajutorul vecinilor, prietenilor, ADRA România și a bisericii au transformat o provocare într-o treaptă care să-i ducă mai departe. Cei 10 lei avuți în casă în ziua primirii celor 12 persoane s-au transformat în hrană îndestulătoare. Lecția primită este mare: ”Dacă Dumnezeu îți dă, tu trebuie să oferi! Nu-ți dă numai ție, să-ți fie ție bine. Îți dă pentru a da mai departe!”.
Imaginile cele mai vii pe care le poartă sunt ale mamelor tulburate de lipsa legăturii cu soții, când au început bombardamentele. Agitația era maximă, nu aveau liniște nici în casă, nici afară, nu știau efectiv încotro s-o apuce. Vrei să calmezi, dar când nu ești în situația lor, orice ai spune, pare lipsit de sens. Copiii nu vroiau nimic altceva decât acasă la ei. Unul dintre adolescenții găzduiți își petrecuse ziua de naștere într-un buncăr. Vroia doar să se întoarcă acasă. Ar fi ales despărțirea de mamă dacă ar fi avut cu cine să se întoarcă ACASĂ.
”Uneori mă gândeam să fim noi bine, ca familie, restul să se descurce. Dar acum nu mai gândesc la fel. Ceilalți, chiar dacă ar vrea să se descurce, nu au posibilitatea.” Cât mai este din zbuciumul exodului, nu știm. Iar de ajutor e nevoie mai departe. Angelica nu se oprește aici. E hotărâtă să-și lase ușa casei deschisă ”cât ne dă Dumnezeu sănătate și putere”. Încurajează pe oricine să-și deschidă ușa pentru a primi și a ajuta. ”Nu avem avere, ce ar putea să ne fure? Mobila? Patul? Ei abia și-au luat 2 haine într-o sacoșă!”.
Lecția pe care Angelica ne-o dă este aceea a dăruirii totale, în care nu ai timp să stai să privești la faptul că ai poate puțin de oferit, căci acolo unde intervine, ”Dumnezeu îți aduce de 10 ori mai mult decât poți tu să oferi!”.
Vă întrebați cum se simte Angelica? A încheiat ședințele de chimioterapie, iar doctorii i-au spus uimiți că analizele sunt perfecte. Avea nevoie de odihnă, iar găzduirea refugiaților a însemnat un efort mare și susținut. Și ce a făcut Dumnezeu? A pus sănătate când nimeni nu se aștepta. Oare pentru că efortul a fost făcut pentru alții și nu pentru sine?
„Implică-te cu cât poți! Dacă ai o cămăruță și o persoană poate pune capul jos măcar pentru o seară, fă-o din toată inima! E cea mai mare satisfacție când primești un om speriat, flămând și îi oferi un loc curat și cald. Nu iei nimic cu tine!”. Mergem mai departe cu acest mesaj plin de speranță pe care Angelica ni l-a oferit, păstrând exemplul său ca fiind unul bun de urmat. Tot ea ne-a lansat o întrebare care ne stăruie în minte: ”Dacă eram noi în locul lor și nu ne deschidea nimeni ușa?”.
Începând cu anul 1990, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populație. Conducându-se în proiectele asumate după motoul ”Dreptate. Compasiune. Dragoste.”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane. Furnizor de servicii sociale acreditat, ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, organizația umanitară globală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, fiind activă în peste 118 de țări și conducându-se după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios, cu scopul de a sluji umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit.
ADAR România
