După 18 de ore de călătorie, voluntarii implicați în primul ajutor umanitar ADRA România pentru refugiații ucrainieni din Republica Moldova au ajuns în siguranță acasă.
În urma cererii de ajutor transmisă de către primăria orașului Cahul, Republica Moldova, ADRA România a realizat duminica, 06.03.2022, primul ajutor umanitar pentru refugiații ucrainieni, dincolo de graniță, în colaborare cu ADRA Moldova. Donarea în scop umanitar a produselor donate (saci de dormit, pamperși, truse de nou născuți, saltele, plăpumi, lenjerii de pat, paste de dinți, lanterne, casolete, produse alimentare, medicamente, îmbrăcăminte s.a.) s-a realizat în cadrul proiectului ADRA “Speranta pentru Ucraina”.
“Ținând cont de starea de urgență declanșată în Republica Moldova, legată de criza umanitară creată de războiul din Ucraina, Primăria municipiului Cahul precum și întreaga societate și-au mobilizat eforturile în vederea acordării suportului și asistenței necesare tuturor refugiaților din Ucraina. Pentru a face față acestei provocări, venim să mulțumim Asociației ADRA România pentru încrederea pe care ne-au acordat-o și prin suportul acordat în vederea depășirii acestei crize umanitare. Ajutoarele umanitare vor fi distribuite gratis refugiaților din Ucraina care sunt la noi, ele nu vor fi comercializate si nici utilizate contrar destinației” a declarat Nicolae Dandis, Primarul municipiului Cahul, Republica Moldova.
Asistența umanitară de urgență pentru refugiați realizată de către voluntarii ADRA România continuă la punctele de frontieră Halmeu, din județul Satu Mare, Sighetu Marmației, din județul Maramureș, Rădăuți Prut, din județul Botoșani, Stânca – Costești, din județul Botoșani, Isaccea, din județul Tulcea și Gara de Nord, din București.
Din anul 2015, atât în țară cât și în afara țării, ADRA România implementează proiectul ”Speranță pentru imigranți”, prin care susține refugiații, imigranții și emigranții. Cei care doresc să se alăture echipei ADRA România în proiectul „Speranță pentru Ucraina” și să se implice, o pot face:
- prin voluntariat completând formularul: Voluntari pentru refugiații din Ucraina;
- prin donații materiale (în special produse medicale, dar și produse alimentare, de igienă și îmbrăcăminte), dar și prin
- donații financiare în contul ADRA sau
- donând chiar acum direct pe site-ul adra.ro/doneaza, prin specificarea proiectului „Speranță pentru Ucraina” la destinație sau
- donând chiar acum 2 Euro prin SMS la numărul 8845 cu textul ”ADRA” sau
- dăruind în toate bisericile adventiste din România, în plic, specificând ”ADRA Ucraina”.