Marți, 07 noiembrie 2023, a avut loc în comuna Sita Buzăului, județul Covasna, un eveniment special prilejuit de finalizarea proiectului ADRA „Start spre viitor”. Principalul obiectiv al acestui proiect a fost achiziționarea de mobilier școlar pentru amenajarea a 2 laboratoare de informatică din cadrul Școlii Gimnaziale „Nicolae Russu”. Prin achiziționarea acestor obiecte de mobilier s-a contribuit la creșterea calității actului educațional prin implementarea de metode și tehnici moderne de predare utilizând calculatoarele, precum și creșterea competențelor digitale pentru cei 95 de elevi care învață în cele două structuri ale Școlii Gimnaziale „Nicolae Russu”, Sita Buzăului.
Proiectul „Start spre viitor” s-a desfășurat pe o perioadă de 3 luni de zile, demarând pe data de 08 august 2023 și finalizându-se pe data de 07 noiembrie 2023. Scopul proiectului, cu o investiție de 10.000 EUR, a fost îmbunătățirea condițiilor de învățământ prin amenajarea la standarde actuale și moderne a spațiului destinat procesului de educație.
ADRA România, cu sprijinul unui finanțator unic din domeniul de expertiză „Educație și Sănătate de Bază”, și-a propus și a realizat cu succes acest proiect care contribuie la desfășurarea în condiții optime a procesului de educație.
„Vă salut cu drag și mă bucur că ne-ați primit în școala și-n comuna dumneavoastră pentru a sărbători buna implementare a proiectului „Start spre viitor”. ADRA România susține educația, sănătatea și un nivel de trai sustenabil. Copiii și tinerii reprezintă categorii prioritare de beneficiari ai proiectelor ADRA România. La zecile de mii de beneficiari ADRA România numărați an de an la nivel național, astăzi se adaugă și cei 95 de elevi ai școlii dumneavoastră și lucrul acesta ne bucură. Domnul să fie cel care să coordoneze lucrarea școlii pe mai departe prin cei ce sunt responsabili pentru acest lucru!”, a declarat Robert Georgescu, Director Executiv ADRA România.
„Mă bucur foarte mult că am realizat împreună aceste proiect pentru copiii noștri și mi-am dat seama că în comunitatea noastră avem nevoie de copii educați pentru un viitor sigur. Punctul forte în comuna Sita Buzăului este reprezentat de calitatea umană, deoarece toți locuitorii ei au contribuit la starea de bine. Ceea ce ați făcut dumneavoastră pentru acești copii este un pas în față și le-ați arătat că se poate! Doar împreună vom reuși. Mulțumesc din suflet ADRA România pentru tot sprijinul și mult succes în continuare”, a declarat Stoica Nicolae, Primar comuna Sita Buzăului.
„Elevii din școala aceasta sunt harnici și ne luptăm împreună să le oferim tot ceea ce este mai bun pentru ei și tot ceea ce este necesar ca ei să progreseze. ADRA România a reprezentat o oportunitate pentru noi și acest proiect s-a potrivit ca o mănușă pentru echiparea laboratoarelor de informatică. Vă mulțumim din suflet, sunteți oameni cu o inimă mare și ne dorim să colaborăm și pe viitor”, a declarat Cătălina Stoica, Director Școala Gimnazială „Nicolae Russu”.
„Mă simt privilegiat să fiu la un asemenea eveniment unde sunt primit cu zâmbete de copii și căldură sufletească. ADRA se implică în astfel de proiecte datorită spiritului de sacrificiu pe care-l are, iar proiectele de felul acesta prind viață datorită muncii noastre. La școală învățăm, dar privim și la modelele bune din jurul nostru. În școală învățăm să fim buni și să empatizăm cu cei din jurul nostru. Copiii sunt viitorul nostru, iar de noi depinde educația lor!”, a declarat Iacob Nădășan, Responsabil ADRA în Transilvania de Sud.
“Sunt fericită că Dumnezeu ne-a ajutat să ducem la bun sfârșit și acest proiect. Apreciez deschiderea și colaborarea foarte frumoasă cu autoritățile locale și cu conducerea școlii și mulțumesc sponsorului pentru încredere și sprijin. Împreună putem face lucruri frumoase și mă bucur că ADRA România este o organizație care investește în educație. Împreună putem desena zâmbete pe chipul copiilor și prin astfel de proiecte putem contribui semnificativ la formarea lor ca oameni responsabili și buni profesioniști”, a declarat Gabriela Istrate, Manager Proiect ADRA România.
„Sunt bucuros că prin noi toți care am contribuit s-a putut realiza proiectul „Start spre viitor” pentru copiii din această școală formându-i astfel pentru viitor”, a declarat Cosmin Borcea, reprezentant finanțator.
„Mă bucur mult de inițiativa luată de ADRA pentru a se implica în susținerea școlii și a elevilor. Biblia spune că toate lucrurile își au vremea lor. Noi trebuie să fim aproape de copiii noștri pentru a avea rezultate școlare bune, deoarece acest lucru îi ajută la formarea unui viitor de nădejde. Educația contează și îi încurajam pe copii să învețe, să fie generoși și la rândul lor, să ajute pe alții!”, a declarat Alexandru Banu, Manager Proiect și Coordonator Proiecte ADRA în Transilvania de Sud.
„Le mulțumesc tuturor celor care s-au implicat spre ajutorarea acestei școli. Este o chemare si un privilegiu să fii voluntar ADRA pentru ajutorarea celor în nevoie. Dumnezeu ne cheamă să fim voluntari pentru semenii noștri”, a declarat Mihai Miron, Pastor și Voluntar ADRA România.
Începând cu anul 1990, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populație. Conducându-se în proiectele asumate după motoul ”Dreptate. Compasiune. Dragoste.”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane. Furnizor de servicii sociale acreditat, ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, organizația umanitară globală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, fiind activă în peste 118 de țări și conducându-se după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios, cu scopul de a sluji umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit.
ADRA România