Pe 24 februarie, Rusia a atacat Ucraina, declanșând un război care are deja efecte umanitare devastatoare. Acest lucru a dus la strămutarea populației, atât în interiorul Ucrainei, cât și la granițele țărilor vecine. Pe măsură ce oamenii sunt evacuați din orașele mari și se îndreaptă spre granițe, adesea aduc doar ceea ce pot duce cu ei. Mulți refugiați ajung să parcurgă distanțe mari pe jos din cauza funcționării limitate a sistemelor de transport și a daunelor aduse infrastructurii, cum ar fi drumurile și podurile. Când ajung la granițe, sunt șiruri lungi de oameni, care stau până la 20 de ore.
Norwegian Refugees Council în parteneriat cu ADRA România și ADRA Ucraina intervine asupra situației refugiaților ucraineni din Ucraina, prin proiectul cadru „Speranța pentru Ucraina”, asistând nevoile esențiale ale acestora, respectiv: alimente, produse de igienă corporală, articole vestimentare adaptate condițiilor climatice, produse antiseptice și unități de încălzire.
Beneficiarii din cadrul proiectului „Speranță pentru Ucraina” care face parte din domeniul de expertiză „Asistarea categoriilor sociale defavorizate”, sunt refugiații ucraineni din Ucraina, un număr de peste 10.000 de persoane, ale căror nevoi principale vor fi îndeplinite pentru a putea traversa mai ușor perioada de criză, declanșată de război.
Proiectul „NRC Food Assistance„, implementat pentru refugiații ucraineni de pe teritoriul Ucrainei, se desfășoară timp de 30 de zile, începând cu data de 16.03.2022, în parteneriat Norwegian Refugees Council (Birou de finanțare) ADRA România și ADRA Ucraina (Birouri de implementare).
Obiectivul proiectului „NRC Food Assistance„, cu o valoare totală de 100.000 USD, este asistarea unui grup țintă vizat de refugiații ucraineni de pe teritoriul Ucrainei constitui dintr-un număr de peste 10.000 de persoane, printre acești incluzându-se femei, copii și bebeluși, persoane cu dizabilități, vârstnici și persoane vulnerabile. Nu vor fi stabilite criterii fixe, deoarece toți cei care călătoresc spre granițe sunt vulnerabili, dar ADRA îi va viza pe aceștia către o locație în care se adună persoane mai vulnerabile sau pe cei care călătoresc pe jos. În cadrul proiectului, beneficiarii vor primi hrană gata de consumat care poate fi gătită sau preparată în cele mai aglomerate puncte de frontieră, apă, ceaiuri, kituri de igienă și unități de încălzire pentru corturi.
„Proiectul „NRC Food Assistance” vizează intervenția rapidă asupra situației cu care se confruntă cetățenii ucraineni de la începutul ofensivei militare asupra Ucrainei. Ne dorim să intervenim cu alimente de bază, kituri de igienă și articole vestimentare pentru toți cei care fug din calea războiului și care au găsit în România un loc sigur atât pentru ei cât și pentru familiile lor. Implementarea proiectului ne dorim să fie rapidă și să atingă un număr cât mai mare de beneficiari astfel încât să le asigurăm un climat cât mai lipsit de grijile generate de alimentație, igienă și nu numai, pentru a le oferi o resursă de energie în scopul concentrării asupra planurilor de viitor pe termen scurt și mediu pe care aceștia le au”, a declarat Bogdan Stănică, Manager Proiect ADRA România.
Consiliul Norvegian pentru Refugiați este o organizație neguvernamentală umanitară care protejează drepturile persoanelor afectate de strămutare. Aceasta include refugiații și persoanele strămutate intern care sunt forțați să-și părăsească casele ca urmare a conflictelor, a încălcărilor drepturilor omului și a violenței acute, precum și a schimbărilor climatice și a dezastrelor naturale.
Înființată în anul 1990, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populație. Conducându-se în proiectele asumate după motoul ”Dreptate. Compasiune. Dragoste.”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane. Furnizor de servicii sociale acreditat, ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, organizația umanitară globală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, fiind activă în peste 118 de țări și conducându-se după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios, cu scopul de a sluji umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit.
ADRA România