Sinteze biblice – Trim. I 2024, de Magdalena Toma

Views

Școala de Sabat
Concluzii în versuri, studiul nr. 01, trim. 1/2024

Cum să citim psalmii?

Când citim *_cu pasiune și-ncântare_* cartea *_Psalmi_*,
Vom dori să fim asemeni’ Domnului: mai buni, mai calmi.
Psalmii au lirice versuri și-n metafore abundă;
Inspirați de Cer, ei poartă clar a măiestriei undă.

Psalmii sunt cântări de laudă pentru-al nostru Salvator;
Rugăciuni de mulțumire, rugăciuni pentru-ajutor;
Frumuseți ale naturii, exprimări ale credinței;
În cercări, dureri și lacrimi – bucuria biruinței.

Nicio carte din Scriptură nu descrie-așa frumos
Atributele divine ale Domnului Hristos.
Cu plăcere-adesea psalmii-i memorăm sau îi citim;
Ei curaj ne-aduc și pace. Nu-n zadar spunem: Amin!
Vrei să fie viața noastră ca un *_psalm de farmec plin_*?

Magdalena Toma
02.01.2024

Școala de Sabat
Concluzii în versuri, studiul nr. 2, trim. 1/2024

Învață-ne să ne rugăm!

De ești trist și simți că-n tine și în jur e un vacarm;
Sau, de ești plin de credință, cântă sau citește-un psalm!
Ce-ar fi dacă-n fiecare săptămână-am învăța
Câte-un psalm pe dinafară? Viața mult ni s-ar schimba!

„Doamne-n marea-mi strâmtorare Te-am strigat cu disperare!”
Ruga Tu mi-ai ascultat-o și, din orice încercare,
„Tu m-ai ridicat la viață”! Nu mai spun: „Dar, până când?”
Știu că Tu deții controlul. Am încredere și-Ți cânt.

Nu doar pentru mine-n rugă mijlocesc ’naintea Ta,
Ci, pe brațul rugăciunii-aduc pe toți din casa mea.
Îmi doresc să-mi fie viața rugăciune necurmată.
Printr-un psalm celest de rugă, vrei să-I dăm Lui slava toată?

Magdalena Toma

Școala de Sabat
Concluzii în versuri, studiul nr. 03, trim. 1/2024

Domnul este Suveran!

„Domnu-ncins e cu putere” pe pământ și-n ceruri, sus!
*El e Suveran* de-a pururi, decât orice mai presus!
_„De aceea lumea-i tare! Nu se clatină vreodat’!”_
*El ne este Creatorul și eternul Împărat!*

Ba mai mult, El are dreptul de a fi *Judecător*,
Căci e Dătătorul Legii azi, și ieri, și-n viitor!
„Cu al Său popor începe judecata!” *_Cum sunt eu?_*
Clar, în mine, se-oglindește minunatul chip al Său?

El nu-Și uită legământul! Are un deplin control
Peste timp, evenimente… El veghează-al Său popor!
De aceea, ne încredem, Doamne sfinte, *doar* în Tine!
*_Celui Suveran, mărire, vrei s-aduci și tu, cu mine?_*

Magdalena Toma
16.01.2024

Școala de Sabat
Concluzii în versuri, studiul nr. 04, trim. 1/2024

Domnul aude și salvează

*„Când Îl chem în rugăciune, mă aude Dumnezeu”.*
Zi și noapte grijă-mi poartă; *„El e Păzitorul meu”.*
*„Umbra Lui, pe mâna dreaptă”, „la plecare, la venire”,*
Îmi oferă certitudini, dragoste și ocrotire.

Pentru mine, _„Domnul este locul sigur de-adăpost”!_
*„Pe aripa Lui mă poartă”*, vieții mele dându-i rost.
_Marea_ de probleme-_o seacă_, și eu s-o pot traversa,
Iar _pericole cât munții_, El le va îndepărta.

*„Doamne, eu strig către Tine!”* *_Tu m-auzi_*. Îți mulțumesc!
*„În Sion ai locuința”!* Sunt prea mic, dar Te iubesc!
Suflet scump, de ești ca mine, păcătos, în sanctuar
_Toți avem un Mare-Preot_, care încă-oferă har!
*Vrei, chiar astăzi, Lui s-aducem viața – jertfă pe altar?*

Magdalena Toma
23.01.2024

Școala de Sabat
Concluzii în versuri, studiul nr. 05, trim. 1/2024

Imnurile Domnului cântate pe un pământ străin

Cum putem cânta noi astăzi imnurile Domnului
Pe-un _pământ străin,_ ce-oferă lacrimi, moarte, boli, oricui?
Dacă lamentarea noastră este, ca pentru psalmist,
Act de rugă și credință, suntem ca un ametist!

*El nu este-absent când tace!* Tot acolo este El,
Unde i-a răspuns pe vremuri, izbăvindu-l din dureri!
Ziua de-azi e doar o piesă dintr-un puzzle minunat.
*Pentru-al nostru bine veșnic, ne dă crize de-nfruntat!*

Domnu-a părăsit mărirea pentru-acest _pământ străin,_
Ca, prin moartea Sa pe cruce, eu – un spin, s-ajung alb crin.
Nu te mânia pe-aceia care zilnic fac doar rău,
Ci privește cum, *în toate, suveran e Dumnezeu!*
Glorie Lui! Vii azi, cu mine, să slăvim Numele Său?

Magdalena Toma
30.01.2024

Școala de Sabat
Concluzii în versuri, studiul nr. 06, trim. 1/2024

„Mă voi ridica!”

Rugăciunea și-apărarea Numelui lui Dumnezeu
Sunt mai tari decât o armă! Sunt adevărat trofeu!
„La mustrarea Ta, o, Doamne, mor și cai, și călăreți”,
Dar dreptate faci acelor ce Te-ascultă cu-orice preț!

*„Mă voi ridica”* să apăr pe orfani și pe străini,
Și pe văduve ce-mbracă-ai sărăciei *_negri_* spini!
Dacă *_strâmb_* gândim și facem astăzi oprimări oricui,
Vom intra curând la bara judecății Domnului!

Unii psalmi sunt vii proteste împotriva nedreptății.
*Domnul e „viteaz Războinic”* până-n ziua judecății
Și din sanctuar trimite izbăvire și-ajutor.
Vrei să fim, celor ce sufăr’, ca și Hrist, apărători,
Presărând pe-a’ lor durere sfânt balsam vindecător?

Magdalena Toma
5.02.2024

Școala de Sabat
Concluzii în versuri, studiul nr. 07, trim. 1/2024

„Bunătatea Ta ajunge până la ceruri”

*„Bunătatea Ta ajunge pân’ la ceruri, pân’ la nori!”*
Guvernezi tot universul, dar ești blând și-ndurător
Și, când recunoaștem vina, Tu ne speli de orice pată.
*„O, zidește și în mine azi o inimă curată!”*

_„Dacă ai păstra, o, Doamne, vie-aducere aminte_
_A nelegiuirii noastre, drept cine-ar mai fi, Părinte?_
_Dar la Tine e iertare, respectat să fii!”_ Ești bun!
De aceea-n consacrare, voii Tale mă supun.

Și pe tine te primește! Vino-oricât ai fi de rău!
*„Binecuvântează astăzi, suflete, pe Dumnezeu!”*
_Crucea tainic ne repetă că-ndurarea-I ține-n veci!_
Eu nu vreau să uit că Domnul, pe-ale timpului poteci,
M-a uimit cu-a Sa iubire! ‘N fața Lui, tu ce alegi?

Magdalena Toma
12.02.2024

Școala de Sabat
Concluzii în versuri, studiul nr. 08, trim. 1/2024

Înțelepciune pentru o viață neprihănită

„Viața noastră-i ca un abur”. „Se duc anii ca un sunet”.
*„Dă-ne-o inimă-nțeleaptă”* și sfințește-al nostru umblet!
„Zilele, Tu ne învață, bine să le numărăm”,
Corzile voinței noastre cu-a Ta Lege s-acordăm!

„Strâng Cuvântul Tău în *_minte_*, ca să nu păcătuiesc”;
Orice test să-l trec cu bine și-n credință să-nfloresc;
Fie că este *_Meriba_* sau robia în *_Egipt_*,
Vreau să fiu și eu ca *_Iosif_*, pentru Tine-nsufletit!

„Pune-mi, Doamne, strajă gurii”! „Mă ferește de căi rele”
Și-n ispite, dă-mi tărie-nțelepciune și putere!
*Ca un pom lângă Izvorul nesecat de Apă vie,*
*Răsădește-mă în Tine, viața rodnică să-mi fie!*
Binecuvântări mulțime vrei și tu, azi și-n vecie?

Magdalena Toma
19.02.2024

Școala de Sabat
Concluzii în versuri, studiul nr. 09, trim. 1/2024

Cel ce a venit în numele Domnului

*Domnu-a părăsit mărirea, strălucirea Sa divină*
*Și, din Împărat, acceptă Miel de jertfă să devină.*
Suferința Lui pe cruce, despărțit de Tatăl Său;
Semnele ce poartă-n palme, spun că noi: și tu, și eu

*Avem preț în fața-I sfântă și dorește-n veșnicii*
Mântuiți să fim și pururi fericiții Săi copii.
*Domnul este Preot veșnic, dar și Împărat divin.*
*_Preoția Sa regală poartă-amprente de rubin._*

El nu-Și calcă legământul! Este bun și iertător,
Dar, nu aștepta sentința! E și drept Judecător!
Ca un miel al turmei Sale, de toiagu-I sfânt condus,
*Vreau să se-oglindească-n mine caracterul lui Isus!*
*_Mai vrea cineva, pe Domnul, să-L iubească de nespus?_*

Magdalena Toma
26.02.2024

Școala de Sabat
Concluzii în versuri, studiul nr. 10, trim. 1/2024

Lecțiile trecutului

*Psalmi istorici*, plini de farmec, *ne relevă*-n vii culori
Pagini sfinte, glorioase ale multor luptători
Care, temerari, rămas-au pe-a’ credinței baricade,
Preamărind pe Domnul slavei, *pilde pentru noi păstrate*.

Dar, când au uitat pe Domnul, ale Lui fapte mărețe,
Ca: exodul Canaanul, făr’ să le rememoreze,
Ei alunecă și poartă al idolatriei jug!
*_Noi ce facem când, din ceruri, binecuvântăr’le curg?_*

Ca pe patriarhi ne cheamă Domnul la credincioșie.
*_Însuși El ne este pildă_* și, la fel, pe noi ne-mbie.
*Ca o vie-nfloritoare* *_pentru Cel ce ne-a creat_*,
*_Noi să creștem, rod s-aducem pentru El, tot mai bogat!_*
*Vrei ca psalmul vieții noastre să-L slăvească pe-Mpărat?*

Magdalena Toma
4.03.2024

Școala de Sabat
Concluzii în versuri, studiul nr. 11, trim. 1/2024

Dorul după Dumnezeu în Sion

_„Doamne, sufletu-mi suspină după ale Tale curți!_
_Inima și carnea strigă!”_ Din Sion, Tu ne asculți!
_„Ce plăcute sunt, o, Doamne, minunate-Ți locașuri”_,
Când toți pelerinii-acolo-și fac alesele popasuri!

_„Sunt ferice toți cei care locuiesc în Casa Ta!_
_Cu încredere deplină preamărire-Ți vor cânta!”_
*Da, Sion, locu-nchinării tuturor popoarelor,*
*Locul păcii, siguranței, loc al osanalelor;*

*Simbol al supremației și domniei Celui Sfânt,*
*Capitală va rămâne și pe înnoit pământ!*
*_Doamne, cât de dor îmi este să Te laud în Sion!_*
Tu vei fi pe veșnicie, și acolo, al meu Domn!
Vrei și tu, de azi, să fie Hrist pe-al vieții tale tron?

Magdalena Toma
12.03.2024

Școala de Sabat
Concluzii în versuri, studiul nr. 12, trim. 1/2024

Închinare fără sfârșit

*„Cum voi răsplăti, o, Doamne, binefacerile Tale?”*
Ție-Ți voi cânta de-a pururi glorioase osanale!
Noi dovezi Tu ne dai zilnic cât de mult ne poți iubi!
Eu, printr-o *cântare nouă*, Numele-Ți vreau a-L slăvi.

*Cei ce în neprihănire umblă* zi de zi cu Hrist,
Vor intra în Cortul slavei pe-ale lui porți de-ametist
Am eu inima curată? Umblu în neprihănire?
Poate fi _sigiliul_ slavei pus pe-ntreaga-mi viețuire?

O, veniți să-l dăm mărire Domnului, ca toți să afle
Că doar El e Creatorul și Judecător a toate.
Jertfa vieții noastre fie fără de cusur, pe-altar
Să chemăm la închinare oamenii, cât mai e har!
_Vrei să fii cu noi, în slavă, sus, la marea de cristal?_

Magdalena Toma
18.03.2024

Școala de Sabat
Concluzii în versuri, studiul nr. 13, trim. 1/2024

Speră în Domnul

*Așteptăm, sperând în Domnul!* Psalmi de slavă înălțăm
Celui ce, în suferință ne-a-nvățat cum să-l cântăm.
Experiențele trecute, bucuriile de azi;
Semănatul printre lacrimi, roade cu ceresc mesaj…

Toate spun că Domnul este Cel ce stă pe înălțimi
Și conduce-ntreaga lume după planul Său divin.
Bucuria mântuirii, pacea Sabatului sfânt,
Ne-ntăresc în așteptarea unui înnoit pământ.

Vine, vine dimineața! Doar puțin a mai rămas!
Cel ce S-a-nălțat la ceruri vine să ne ia Acas’!
*Doamne-n Tine-mi pun speranța! Tu ești bucuria mea!*
Te aștept, strângând cu-ardoare perle-n diadema Ta!
Suflet scump, vrei grabnic astăzi pentru Domnul a lucra?

Magdalena Toma
25.03.2024

Sinteze biblice – Trim. I 2024, de Magdalena Toma

About The Author
-