Concluziile studiului 4, trim. 4, 2025
Conflictul din spatele tuturor conflictelor
De când a intrat păcatu-n lumea noastră, orice om
Trebuie s-aleagă zilnic ori pe Hrist ca singur Domn,
Ori robia lui Satana, orizont fără zenit!
Tu ce-alegi? Eu vreau, cu Domnul, să fiu liber, fericit!
Iată-n fața lui Iosua că apare un bărbat
Cu o sabie în mână, ca războinic îmbrăcat!
„Cine ești? Ești dintre-ai noștri sau dintre vrăjmași?!” Nu! NU!
Căpetenia oștirii sunt, și am venit acu’!
„Nu vă temeți! Hrist lupta-va pentru voi! Stați liniștiți!”
Încredeți-vă în Domnul, cu-ascultare-mpodobiți!”
Războaiele canaanite – și-altele – preludiu sunt
Al dreptății ce-o va face, la final, Hrist, pe pământ!
Marele Războinic care, azi, e-nveșmântat în har,
Mâine, haina judecății o va îmbrăca, regal!
El îi apără pe-aceia ce urmează Calea Sa,
Dar condamnă răzvrătirea! Care-i hotărârea ta?
Vrei să-L întronăm în inimi pe Cel care-i Dragostea?
T. M.
