Pe vechea vatră – de George Uba
Cândva,
Pe vatra sărăciei frumoase,
cu mâinile ascunse în buzunarele sparte,
pe ulițele copilăriei desculțe,
hoinăream luând ziua în spate,
ca să o împart egal pe la case,
Să aibă lumină și vise curate.
Când nu aveam bani
Cumpăram cu ouă pâine,
Și marmeladă pentru astăzi și mâine,
Iar , cu cei câțiva ani,
Cumpăram prieteni, uimire și râs,
Până dădeam în plâns,
Când mama ne chema să terminăm
Joaca de strâns.
Stăteam pe marginea șanțului,
Ca în loja celui mai vechi teatru
Și priveam cum ies la păscut
vacile bălțate , cu talăngi la gât,
Din curțile oamenilor pline cu treaba
Lăsată de ieri,
Ca niște nori ce nu se plâng de poveri.
La masa scundă, cu trei picioare,
Frângeam pâinea de țest, fiecare,
Atât cât să ne-ajungă să alergăm
Până la următoarea iertare,
Până uitam să ne certăm
Pentru cine să stingă lampa la culcare,
Până la următoarea îmbrățișare.
După ce tata ne citea din Carte,
Ca să ni se dea și mâine parte,
Ne puneam capul pe perna de paie,
Și , după ce închideam ochii , în căutare de vise,
Îngerii ne făceau rezumatul zilei încinse,
Cu fuga prin praf și prin ploaie,
Cu vorbe ce-au strâns în grămezi mulțumirea …
Ca să știm copilăriei să dăm roata,
Ca să nu uităm, în ziua ce vine,
unde am lăsat iubirea!
Unde L-am lăsat pe Tata!
