O SIMFONIE A RECUNOȘTINȚEI
Pe partitura vieții mele
Scriu azi o nouă simfonie,
Cu note din sclipiri de stele,
Pentru Isus, Cel din vecie!
Într-un Allegro de iubire
Ai debutat în viața mea!
Un monument de mulțumire
Eu veșnic Îți voi înălța!
Cu mine-alături Tu ai mers,
Când orizontu-a fost senin;
Când nu găseam al vieții sens,
Tu m-ai urcat pe înălțimi,
Să văd că, dincolo de nori,
Tu ești Cel care guvernezi!
Te-am invitat, cu drag și dor,
În inima-mi Tu să tronezi!
Pe cele mai abrupte pante,
Pe ’nalte, glorioase culmi,
Ai mers cu mine în Andante,
Să gust frum’sețea altei lumi,
În care nu va mai fi moarte,
Nici lacrimi, nici dureri, suspin!
Nici boli nu vor mai fi, nici noapte,
Ci fericire pe deplin!
Cu lacrimi scriu și-Ți mulțumesc
Că Te-ai jertfit pe Golgota
Și mi-ai păstrat un loc ceresc
Aproape de inima Ta!
Apoteoticul final
Al simfoniei ce Ți-am scris,
Un Presto fi-va triumfal
În Noul, veșnic Paradis!
Cu heruvimi și serafimi,
În veci eu Te voi aclama:
„Ești vrednic, Leu și Miel divin!”
Mărire! Slavă! Osana!
T. M.
