IERUSALIME, IERUSALIME!…
De ce plângea Isus așa durut
Și suspina tăcut?
Ierusalime, ce-ai făcut
De inima I-ai sângerat?!
Așa de mult El te-a iubit!…
Și tu?…
L-ai răstignit, L-ai renegat!!…
O, de-ai fi cunoscut și tu
Lucrurile ce-ar fi putut
Azi, pacea ca să-ți dea!..
Dar e târziu!… E prea târziu!…
Căci ziua cercetării tale a trecut!
Și plâng, cu El, durut!…
O, Doamne, cercetează-mi inima,
Al meu prezent și-al meu trecut
Și scoate tot ce-i rău din ea!
Să nu rămână, ca-n Ierusalim,
Ai răzvrătirii spini,
Din care o coroană Ți-au împletit
Și singuri, declinul și l-au urzit!
Aș vrea
Să plângi de bucurie,
Că inima mea e pe deplin a Ta!
Ți-am pregătit intrare triumfală-n ea!
Deși n-am meritat,
Cu sânge-ai scris la Golgota:
„Te-am iubit nespus și te-am salvat!”
Întreaga veșnicie, Doamne,
Cu psalmi cântați pe-a harpei armonie,
Cu îngeri mii Îți voi cânta:
Mărire! Slavă! Osana!
T. M.
