E TIMP SOLEMN!
E timp solemn! E Ziua Ispășirii!
Aș vrea ca, cercetați de Duhul Sfânt,
Și eu, și tu, pe culmile sfințirii,
Să re-nnoim al nostru legământ!
Sigiliul tainic, pus pe-a noastră frunte,_
S-arate lumilor de sus sau jos
Că-n noi domnește Cel ce-n lupte crunte
Ne dă puteri să biruim – Hristos!
„Fiți sfinți, loiali în tot al vostru umblet!
Vegheați! Rugați-vă mereu! Lucrați!
Cu zel neobosit, cu trup și suflet
Voi, pentru Cer, pe cei din jur salvați!”
Topește, Doamne-n noi a morții zgură!
Asemeni’ Ție-n fapte și cuvânt
Să devenim o nobilă făptură
Și-n noi să ardă veșnic Duhul Sfânt!
T. M.
