CU FAȚA STRĂLUCIND
Exodul, cap. 34:29; Matei, cap. 17:2;
Fapte, cap. 7:55-59; Daniel, cap. 12:3
Când Moise sus, pe munte, a urcat
Și în prezența Domnului a stat,
A coborât cu fața strălucind
Și Legea scrisă de Cel Infinit!
A strălucit și fața lui Ștefan!
Privirea lui Isus i-a fost balsam,
Când ochii și i-a pironit spre Cer,
Dușmanii aruncând cu pietre-n el!
Dar fără seamăn, Fața lui Isus
A strălucit, când Tatăl Său a spus:
„Acesta-i preaiubitul Fiu al Meu!
De El să ascultați” și voi, mereu!
Ca slujitori ai marelui „Eu sunt”
Smeriți și plini de zel și Duhul Sfânt,
Cei consacrați, cu fețe strălucind,
Azi se grăbesc, lumină împărțind!
Ei merg acreditați de Cer, s-arate
Solii ce pentru azi au fost păstrate.
Cu fața strălucind, ești printre ei
Și-n taină, porți parfumul dragostei?
Când noi, pe mulți, cu zel vom învăța
Să umble în neprihănirea Sa
Și să înalțe steagu-nsângerat,
Ca stelele vom străluci în veac!
Să răspândim lumini suntem chemați
Și-n fapte nobile să fim bogați!
Și îngerii, și oamenii vor ști
Că suntem fii ai Celui din vecii!
Așa-ți doresc, și îmi doresc și mie,
Ca, în cereasca Lui Împărăție,
În veci să strălucim, spre slava Sa,
Ca stele vii în diadema Sa!
T. M.
