CÂT MI-E DE DOR!
Îmi arde-un tainic dor în suflet:
Isuse, când vei reveni?
Poate în ceas de noapte…
Sau la amiază…
Sau în zori de zi…
Ce mult aș vrea
Să mă găsești cu candela aprinsă,
Cu poarta spre păcat închisă!…
Cu eul meu pe cruce răstignit,
Iar Tu,
Pe-al vieţii mele tron,
Cu aur de-ascultare
Și crinii dragostei împodobit!…
Aș vrea să fiu cu toți ai mei, mănunchi,
Cu inimile plecate pe genunchi
Și fețe strălucind de sfântă consacrare,
Să-Ți înălțăm ale recunoștinței osanale
Și-așa, ca dalbele fecioare
Să auzim chemarea Ta:
„Intrați!”
„Fiți binecuvântați!”
„Sunt pregătite pentru voi
Coroane, harpe
Și locașuri noi!”
Cât mi-e de dor!..
Chiar de voi ațipi
În al speranței mele lung pridvor,
Să știi, Isus,
Că Te-am iubit nespus!
Voi adormi cu Tine-n gând,
Rememorând
Comori de har
Și dragoste fără hotar,
Prin care viața mi-ai înseninat
Și mult m-ai binecuvântat,
Iar prin Iordan când m-ai trecut,
Prin al durerilor tumult,
Mi-ai oferit nou început!
Nu voi putea uita nicicând
Cum m-ai condus de minunat
Și ca pecete pe-al Tău suflet m-ai păstrat!
Te-am așteptat
C-un tainic dor în inimă arzând,
Că ochii mei Te vor vedea
Și nu ai altuia,
Când vei veni în slavă pe alb nor!
Cu ochii ațintiți spre stele
Voi sta-n pridvorul vieții mele
Până voi spune: bun-rămas!
Să ne-ntâlnim cu toții, sus, Acas’!
Cât mi-e de dor!
CÂT MI-E DE DOR!
T. M.
