Mi se întâmplă uneori, mai des ca alteori, să mă lovesc de clișee – ale altora și ale mele. Și doar vânătăile fizice lipsesc, pentru că cele psihice apar din plin. Trăim în mijlocul unei societăți liniarizate, uniformizate, cu un limbaj de lemn. Ne însușim valorile și principiile altora, neștiind nici măcar de unde vin. Refuzăm să mai trecem prin filtrul propriei analize aspecte esențiale ale vieții. Împărțim în stânga și-n dreapta idei ce nu ne aparțin, pe care nu le credem și pe care nu le practicăm. Mă uit în jur și, fie aproape, fie departe, văd aceleași priveliști. Dacă nu gândești cum gândește toată lumea ești un ciudat. Dacă nu te comporți într-un anumit fel ești, invariabil, exclus. (Indiferent despre ce grup e vorba: prieteni, biserică, serviciu, etc.) Dacă nu urmezi drumul pe care ți-l trasează societatea ești un ratat. Dacă îndrăznești să gândești, să cauți, să lupți ești privit nu tocmai bine. ~ citește mai departe…
