46
Views

„Arunca-ti painea pe ape, si dupa multa vreme o vei gasi iarasi! Imparte-o in sapte, si chiar in opt, caci nu stii ce nenorocire poate da peste pamant.” (Eclesiastul 11.1-2).

Primele noastre amintiri sunt legate de lucrurile care ne-au impresionat cel mai mult la varsta respectiva, de acele intamplari care aveau in ele macar un sambure de neobisnuit sau ceva care, la varste fragede si potrivit cu experienta noastra de viata de pana atunci, putea fi luat ca atare. Nu este strain de aceasta experienta nici Marin Preda, si scriitorul reda o astfel de scena, la inceputul cartii Viata ca o prada. Intamplarea evocata produce un „clic” in mintea si in constiinta copilului, iar, dupa acel „clic”, incepe contactul lui constient cu aceasta existenta. Ce avea neobisnuit in ea acea intamplare, atat de neobisnuit incat sa declanseze, brusc si inexorabil, constiinta unei fiinte umane, fie ea si la varsta frageda? Avea ceea ce poate misca mintile si inimile oamenilor, chiar si dupa ce si-au pierdut inocenta: daruirea. citeste in continuare

baruc.ro – Viata ca o prada

Despre autor
-