În perioada 13-18 august 2023 s-a desfășurat la Nadăș, județul Arad, tabăra „Vis de copil” pentru 47 de copii defavorizați înscriși în proiectul ADRA ”Vreau la școală!”. Tabăra organizată de către Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea Salem din Arad în parteneriat cu ADRA România reprezintă un VIS DE COPIL împlinit, un cadou unic pentru copii în semn de recunoștință pentru rezultate deosebite la învățătură din anul școlar 2022-2023.
Voluntari din Roma (Italia) și Arad, instructori, studenți și sponsori și-au dat mâna pentru a susține educația și pentru a îndeplini dorința acestor copii de a participa într-o tabără de neuitat la Nadăș.
Pe data de 3 iunie, ora 19.00, la Palatul Cultural din Arad, ADRA România împreună cu Biserica Adventistă Salem din Arad a organizat un concert umanitar pentru copiii din cadrul proiectului „Vreau la școală!”. Donațiile strânse în urma concertului au oferit o șansă copiilor beneficiari din zona Banat să petreacă câteva zile într-o tabără de vară.
„Dacă ar fi să fac o scurtă radiografie a celor petrecute în tabăra „Vis de copil”, aceasta s-ar putea caracteriza printr-o organizare ireproșabilă: cazare, mese îmbelșugate și gustoase (copiii au mâncat mereu pe săturate) și un program bine gândit, variat care a ajuns acolo unde trebuie, la mintea și sufletul copiilor. Au fost prezenți „învățători de oameni”, din Roma (Italia) și Arad, care prin cultura vastă, prin calitatea informaților și materialelor prezentate și utilizate, prin frumusețea cântecelor care răsunau mereu, ar fi stârnit invidia celor mai renumite școli. A fost o învățare vie, autentică, venită spre copii pe trei canale: a auzi, a vedea și a face, solicitând dezvoltarea și exersarea atât a trăsăturilor de caracter, a respectului față de ei, cât și a bucuriei actului învățării. Cadourile primite au fost gândite și dăruite cu mare drag! Au fost jocuri diverse și activități sportive coordonate de către tineri neobosiți care au adus atâta veselie! Zi de zi s-a așteptat cu emoție ridicarea celor trei steaguri: al Italiei, al României și ADRA, dar cel mai important lucru a constat în întâlnirile copiilor cu oamenii prezenți în tabără. Alături de ei au învățat să-și asculte inimile, să se gândească și să privească altfel lumea și lucrurile, să aibă în vedere comportamente pe care acasă cei mai mulți nu le-au întâlnit, să asculte povești sub măreția unui cer înstelat și să se bucure de focul de tabără. Și adulții aceștia nu au precupețit nimic, dăruind din timpul și răbdarea lor. M-am gândit, văzând această relaționare, la cuvintele lui Nicolae Iorga: „Seamănă și pe piatră. Se va găsi un vânt prielnic care să ducă sămânța acolo unde pământul dă roade”. Tabăra și-a atins cu prisosință scopul: asupra fiecărui copil s-a revărsat iubirea cea dătătoare de liniște, de speranță și de încredere că visul lui se poate împlini! Fie ca această iubire să se reverse mereu și peste cei care au contribuit la oportunitatea oferită copiilor de a petrece clipe pe care le vor păstra în cutiuța lor cu amintiri prețioase, iar zorile de zi să-i învăluie mereu în lumina venită atât de departe și atât de binefăcătoare!”, a declarat Ana Curețean, cadru didactic Școala Gimnazială Iosif Moldovan, Arad.
„Dacă aș fi să aleg un cuvânt care să descrie tabăra “Vis de copil”, acest cuvânt este frumos. Știu, poate suna banal, dar nu este. Frumosul taberei l-au format oamenii cu sufletul frumos care au modelat frumos sufletele celor care au avut parte de destul nefrumos în viețile lor. A fost frumos să îi vezi bucuroși pe acești copii care prea devreme au făcut cunoștință cu inesteticul lumii. Frumos a fost și dăruirea celor care au sponsorizat această tabără, dar și a celor care au pus o masă caldă înaintea lor. Frumosul este etern, iar fiecare gest frumos pe care îl facem față de semeni, ne înscrie între cei nemuritori. A fost frumos datorită Celui mai Frumos dintre oameni, Cel care pe toate le face frumoase la vremea lor”, a declarat Daniel Bota, Responsabil / Coordonator proiecte ADRA Banat și Crișana.
„Inima mea este plină de recunoștință pentru Dumnezeu care a făcut posibil ca tabăra organizată la Nadăș „Vis de copil” să se concretizeze atât de frumos. Îi mulțumesc de asemenea lui Dumnezeu și pentru privilegiul de a lucra alături de o echipă minunată de voluntari, din Roma și Arad, oameni cu suflet mare, care au dovedit că dragostea unește și schimbă vieți. Emoțiile încă mă copleșesc, dar doresc sa le mulțumesc pentru credință, grija și afecțiunea manifestate față de fiecare copil și pentru disponibilitatea de slujire. Mi-au rămas in suflet amintiri frumoase din acest proiect și Dumnezeu să fie lăudat pentru tot ceea ce s-a petrecut in această tabără! Îi port pe toți în gândurile și rugăciunile mele. Fie ca Dumnezeu să aprindă în noi speranța, dar și dorința unui nou vis de împlinit!”, a declarat Geanina Căciulă, Coordonator voluntari din Roma, Italia.
„În viața aceasta nimic nu este veșnic, toate trec, inclusiv noi. În final, nu rămânem decât cu ceea ce am strâns în suflet, și nu în mâini! În zilele petrecute la Nadăș, am strâns în suflet bucurii, povești de viață și multe amintiri. Vom uita de oboseală, dar nu vom uita lacrimile copiilor la despărțire. Vom uita drumul greu și anevoios către tabără, dar nu vom uita cărările deschise de iubire spre sufletele acestor micuți. Vom uita zgomotul și zarva copiilor, dar nu vom uita întrebările și îmbrățișările lor. Personal, îmi doresc un singur lucru: ca acești micuți să-și amintească cu bucurie de timpul petrecut la Nadăș și tot ceea ce a fost semănat cu dragoste în inimile lor să rodească pentru viitorul lor. Vă mulțumesc tuturor și Dumnezeu să vă răsplătească pe deplin pentru implicarea în tabăra „Vis de copil!”, a declarat Gabriela Istrate, Manager Proiect ADRA România.
Începând cu anul 1990, Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor – ADRA România se implică în special în proiecte de dezvoltare de care beneficiază întreaga populație. Conducându-se în proiectele asumate după motoul ”Dreptate. Compasiune. Dragoste.”, ADRA România aduce bucurie și speranță în viețile beneficiarilor prin promovarea unui viitor mai bun, a valorilor și a demnității umane. Furnizor de servicii sociale acreditat, ADRA România face parte din rețeaua ADRA Internațional, organizația umanitară globală a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, una dintre cele mai răspândite organizații neguvernamentale din lume, fiind activă în peste 118 de țări și conducându-se după o filosofie care îmbină compasiunea cu spiritul practic, adresându-se oamenilor în nevoie, fără să facă deosebiri de ordin rasial, etnic, politic sau religios, cu scopul de a sluji umanității astfel încât toți să conviețuiască așa cum Dumnezeu a plănuit.
ADRA România