Închid ochii şi-mi imaginez: cum arăta un stră-stră-bunic în primul război cu arma pe umăr, ce gust avea colţul de pâine ascuns sub podea în cămară, cu ce-şi trata bătrâna călcâiele crăpate de-atâta fugă şi ce versuri avea cântecul de jale al unei mame ce-şi îngropa copilul fără cortegiu…
Mă-ntreb cât costa o consultaţie la medicul satului ca să-ţi spună că: “până mâine…şi…gata”, cât dura o slujbă într-o biserică fără oameni dar vie…şi câte stele numărau noaptea orfanii pe când se pregăteau să adoarmă. ~ continuarea aici.
