Era dimineaţă, tocmai mă trezisem. Mă aştepta o zi plină de cursuri şi teme. Deja era forfotă prin apartament, semn că celelalte două colege se treziseră. Am luat Biblia împreună cu mine în timp ce traversam camera spre bucătărie. Nu aveam mult timp la dispoziţie, însă voiam să îmi fac timp. Voiam să fac linişte ca El să îmi vorbească. În timp ce lecturam, ochii mi s-au oprit la cuvintele „Taci înaintea Domnului şi nădăjduieşte în El.” [1].
Într-o lume în care atâtea strigăte se aud, de la cerşetorul care strigă „mi-e foame, dă-mi ceva de mâncare!”, la copilaşul care te „sorcoveşte” în metrou sau mama care nu are unde să îşi adăpostească pruncul de frig, m-am alăturat şi eu. Mă confruntam cu o problemă la care nu aveam răspuns şi tot ce făceam era să strig la Dumnezeu. continuarea aici […]
