Views

În numele echipei ADRA România vă rugăm să primiți, DIN TOATĂ INIMA la ceas aniversar, un călduros LA MULȚI ANI și în 2019!

Privind în trecut, ați făcut cunoștință cu o parte din beneficiarii proiectelor pe care ADRA România și le asumă și le recomandă. Am prezentat nevoile beneficiarilor pentru a fi o voce, vocea lor și… nu numai: pentru a le întinde o mână de ajutor și lucrul acesta l-am făcut împreună. Anul acesta am trăit atât de multe clipe frumoase împreună cu dumneavoastră. Acum, permiteți-ne să vă facem cunoștință cu cei care, în diferite locuri, au coordonat atât de frumos proiectele conducându-se după motoul ”Schimbă o viață și vei schimba lumea!”. Ei sunt parte a echipei ”Agenției Adventiste pentru Dezvoltare, Refacere și Ajutor – ADRA România”. Este munca lor, iar realizările nu ar fi fost posibile fără ajutorul lui Dumnezeu și fără sprijinul dumneavoastră.

Anul acesta ne-am străduit să aducem înaintea dumneavoastră povești de viață alese cu grijă. Nu spunem că aceste povești de viață au fost nemaipomenite, cele mai emoționante, imposibil de imaginat, șocante chiar. Spunem doar că, am încercat să prezentăm nu numai o realitate crudă, realitate pe care de multe ori oamenii o tratează cu indiferență, ci am încercat să aducem în fața dumneavoastră și soluții reale și implicare efectivă. Am dorit tare mult să-i facem pe acești oameni fericiți și să le redăm demnitatea. Ne-am asumat ținta aceasta și am atins-o și cu sprijinul dumneavoastră. Suntem aici pentru a vă mulțumi pentru tot ceea ce am putut să facem împreună până acum. Suntem aici pentru a vă dori ce este mai bun și mai frumos pentru zilele acestea.

Nu ne este greu să ne dăm seama de faptul că ați fi avut suficiente motive ca să stați cu mâinile în sân. Știm lucrul acesta! Însă nu ați făcut-o! Ne amintim cu drag de momente în care, nu numai că v-ați împreunat mâinile împreună cu noi, dar v-ați deschis și brațele. Mai mult, ați întins o mână de ajutor zecilor de mii de beneficiari care și-au făcut cunoscute, uneori prin noi, nevoile, problemele sau suferințele lor. A fost bucuria noastră să vă simțim aproape, iată, atâția ani! Ne-ați ajutat, ne-ați susținut și v-ați implicat, uneori mai mult decât ne-am fi așteptat.

În prag de an nou, avem bucuria de a vă mulțumi pentru că ați fost alături de ADRA România și în anul trecut. Împreună am avut binecuvântarea de a fi de folos semenilor noștri și vă suntem recunoscători pentru lucrul acesta. Privind spre viitor, putem spune că nu ne oprim aici! Pentru vremea pe care o mai avem înainte, împreună credem că putem face mult mai mult într-un timp atât de scurt! Vă mulțumim pentru că, deși nu vă cerem și deși nu ne promiteți, veți fi lângă noi și ne veți ajuta să lucrăm cu mult mai mult drag la ADRA România! Schimbând o viață, împreună vom schimba lumea!

Pentru anul care urmează, credința în Dumnezeu, dragostea pentru oameni și integritatea dorim să fie principii care să ne însoțească. Bunul Dumnezeu să ne dăruiască aspirații înalte și anul care urmează să fie și mai bogat în proiecte comune, plin de împliniri! Dorim să fim mai aproape de Dumnezeu și mai aproape unul de altul.

Vă rugăm să primiți, DIN TOATĂ INIMA, la ceas de an nou, prețuirea noastră și răsplata de sus!

Vă urăm clipe binecuvântate împreună cu cei dragi!

La mulți ani!

Cu prețuire,

La mulți ani, ADRA 2019!

Despre autor
-