221
Views

90-meshCu ocazia împlinirii a 90 de ani de la înființare, Institutul Teologic Adventist a organizat un eveniment festiv în Sabatul din 18-19 aprilie. Programul a început vineri seara la ora 20.00 și a cuprins mai multe intervenții ale absolvenților care au terminat studiile înaite să fie deschis Campusul Universitar din Cernica. Primul moment de sâmbătă dimineață a fost “Ora de rugăciune” și a început la 8.30. Apoi a urmat “Școala de sabat” care a implicat eficient și plăcut pe toți participanții și pentru că a fost organizată într-o formă inedită.

Timpul de închinare de la ora 11.00 a fost marcat de o profuntă atmosferă spirituală creată de intervențiile invitaților și muzică, darEMA_4540 copy mai ales de binecuvântarea lui Dumnezeu. La eveniment au participat Președintele și Secretarul Diviziunii Inter – Europene, Bruno Vertallie și Gabriel Maurer, Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică, prof. univ. dr. Silviu-Gabriel Szentesi, Decanul Facultății de Teologie Baptistă din cadrul Universității din București și Președintele Federației Baptiste Europene, prof. univ. dr. Otniel Bunaciu, Rectorul Institutului Teologic Baptist, conf. univ. dr. Daniel Mariș, reprezentații comitetului Uniunii de Conferințe a Bisericii Adventiste din România, profesori alături de studenți sau absolvenți ai Institututului Teologic Adventist și alți invitați.

EMA_4424 copyPastorul Nelu Burcea, directorul departamentului de Comunicare și Libertate Religioasă a transmis un mesaj din partea Ministrului Educației, Mihnea Costoiu. “Mai întâi amintesc faptul că m-am simțit onorat să vizitez sediul Conferinței Generale a Bisericicii Adventiste în acest an 2014, în luna ianuarie. Apoi, doresc să-mi exprim regretul că nu a fost posibil să onorez invitația dumneavoastră de a participa la acest eveniment, dar sper să fie o altă ocazie în viitor. Felicitări pentru fiecare dintre cei 90 de ani. De 90 de ani felicitări, pentru că istoria de 90 de ani a Institutului Teologic Adventist demonstrează seriozitate, concept și pasiune pentru educație și spiritualitate. Cred că aceste elemente identitare pot fi cu succes baza unor programe academice care ar putea depăși mediul religios adventist prin transmiterea acestor valori morale și spirituale și pentru alți studenți care doresc mai mult decât o simplă universitate. Vă doresc să vă dezvoltați continuu și să fiți relevanți prin transmiterea sistemului dumneavoastră de învățământ, nu doar prin informația specifică ci și prin elemente care să schimbe societatea românească spre un mai bine moral și spiritual. Succes! La mulți ani!”

EMA_4329 copy Gândurile de recunoștință și mulțumire față de ceea ce Dumnezeu a făcut pentru Institutul Teologic Adventist în cei 90 de ani de la înființare, au fost exprimate de pastorul Marius Munteanu, Președintele Institutului Teologic Adventist: “Cred că această școală a avut o moștenire aparte desprinsă din proiectul lui Dumnezeu pentru Biserica Adventistă și ulterior pentru benificiarii celor care studiază la noi. … Oamenii care lucrează aici și cei care simt chemarea să învețe aici, toți fac parte din acest proiect al lui Dumnezeu. Iar toate aceste aspecte cumulate cu o binecuvântare a lui Dumenzeu deasupra, nu au cum să nu dea un rezultat pozitiv, chiar dacă în rețeta atingerii unei vârste excepționale, 90 de ani, nu putem trece peste traseul accidentat pe care l-a urmat această instituție. … Cu toate acestea se vede Providența prezentă și sunt recunoscător lui Dumnezeu pentru onarea de-a fi pe-aici.

În același ton al recunoștinței și bucuriei față de ceea ce Dumnezeu a făcut pentru Institutul Teologic Adventist, la sfârșitul programului, pastorul Bruno Vertallie, Președintele Diviziunii Inter – Europene, ne-a declarat: “Sunt foarte bucuros să pot fi aici în Cernica, la acest moment aniversar. Cred că Dumnezeu va binecuvânta oamenii pe care îi are aici. Este adevărat că 90 de ani este o perioadă lungă de timp, dar pentru o instituție de învățământ nu este mult pentru că instituțiile de educație trebuie să existe cât mai mult de-a lungul timpului. Pentru mine, să fiu aici și să mă bucur de acest eveniment la 90 de ani de slujire a lui Dumnezeu, a bisericii și a semenilor este cu adevărat o binecuvântare. Dar cred că este o binecuvântare atât pentru acest loc cât și pentru țara dumneavoastră.”

EMA_4403 copyÎn ultimii ani Institutul Teologic Adventist s-a bucurat de o colaborare benefică și frumoasă cu instituții de educație ale Bisericii Baptiste din România.   Prezent la eveniment, Prof. Univ. Dr. Otniel Bunaciu, decanul Facultății de Teologie Baptiste din cadrul Universității București a exprimat atât gânduri de apreciere pentru ceea ce a fost în trecut dar dorința pentru a continua relația pentru viitor: “M-am simțit ca la o mare sărbătoare, cu multă bucurie, multă festivitate și întotdeauna cu oportunitatea de a-L lăuda pe Domnul pentru realizarea aceasta extraodinară. Vă felicit la acest moment special. De asemenea, mă rog ca Dumnezeu să binecuvânteze în continuare cu mulți ani și cu multe realizări în toate proiectele Institutului și sper că vom avea ocazii de colaborare și în viitor așa cum am avut în trecut pentru tot ceea ce putem face împreună.”

EMA_4660 copyPe lângă alte momente în cadrul programului de dimineață a fost citită lista profesorilor care au predat în timpul celor 90 de ani sau lucrează în prezent în Campusul din Cernica. De asemenea, absolvenții prezenți la eveniment au primit o insignă aniversară. Acest punct din program s-a dorit a fi un umil gest de apreciere pentru ceea ce Dumnezeu a oferit și continuă să ofere prin slujirea dascălilor și lucrarea celor care au studiat în această școală. Întâlnirea de dimineață s-a încheiat cu un moment de consacrare pregătit și condus de pastorul Adalbert Orban, care a fost director și profesor în cadrul Institutului Teologic Adventist.

EMA_4346 copyÎn timpul programul de după-amiază au fost mai multe intervenții ale profesorilor, absolvenților, studenților sau altor invitați care au adus în atenția participanților istorii interesante și experiențe dificile dar binecuvântate din timpul anilor petrecuți în școala bisericii. Atât programul de după-amiază cât și celelalte momente ale Sabatului au fost “acompaniate” de o muzică de calitate și încărcată de mesaj spiritual prin bunăvoința familiei Stroici (Sarah, Lucica și Adrian), grupului vocal Advenrum și Orchestrei de Clopote a Institutului Teologic Adventist. Programul s-a încheiat cu câteva intervenții ale invitaților și o rugăciune de binecuvântare. Mulțumim celor care au susținut organizarea acestui eveniment, participanților și celor care au transmis gândurile de bine prin mesaje de felicitare.

EMA_4355 copyDupă acest eveniment, rămânem cu certitudina că „… nu avem a ne teme de nimic pentru viitor, decât cã vom uita cumva calea pe care ne-a condus Dumnezeu şi învãţãturile Lui din istoria noastrã de pânã acum.”(Ellen G. White – Schiţe din viaţã, p.196) Dar simțim cu fiecare zi care trece că sporește și dorința ca împlinirea promisiunii de întoarcere a Mântuitorului Isus Hristos să fie următoarea aniverare, nu doar a celor care și-au intersectat viața cu Institutul Teologic Adventist, ci și a “tuturor ce vor fi iubit venirea Lui.”. (2 Tim. 4:8)

Pastor, Emanuel Sălăgean – Șef Birou Promovare/Institutul Teologic Adventist

„Istoria de 90 de ani a Institutului Teologic Adventist demonstreaza seriozitate, concept si pasiune pentru educatie si spiritualitate”

| Articole / Stiri |
About The Author
-