43
Views
bxp63836hÎncepând cu secolul XX, fotbalul a urcat în topul pasiunilor iubitorilor de sport şi a ajuns să fi e considerat la ora actuală cel mai popular în întreaga lume. Odată cu dezvoltarea acestuia, în jurul său a înflorit o adevărată industrie, înglobând domenii ca cel comercial, financiar, politic şi multe altele. O analiză amănunţită le-ar da mult de furcă celor care caută să descopere lucrurile bune pe care le-a adus acest sport, şi totuşi unele aspecte merită luate în seamă.
 

Există meciuri în care o echipă o domină pe cealaltă prin posesia mingii, şuturi pe poartă, poziţia în teren, însă din cauza ratărilor nu reuşeşte să marcheze. Iar adversarii, deşi au jucat slab tot meciul, reuşesc să înscrie în singura fază pe care o au, în ultimele minute ale meciului şi astfel, dintr-o întâmplare, câştigă.

› citește în continuare

“Goool”-ul Mântuirii

Despre autor
-